Florin Ţurcanu a primit un cadou de la consilierul municipal Radu Lebădă de la PNL şi prietena acestuia. Dintr-un coş tradiţional, cei doi i-au înmânat şefului judeţului un cioban în miniatură, o oiţă asemenea şi o cabană cu mansardă, după cum a precizat chiar directorul instituţiei cu profil zootehnic. Înainte de toate acestea,
preşedintelui CJ Botoşani i s-a dat însă o scrisoare învelită în pielicele, din partea agricultorilor. Conţinutul a fost prezentat în sinteză de directorul de la S
taţiunea de Cercetare Popăuţi.
„Fermierii vă spun un singur lucru: pământul, tradiţia şi graiul sunt cele trei piese care stau la baza neamului nostru. Pământul nu vrem să-l vindem, tradiţia o dovediţi şi dvs. prin faptul că se păstrează şi astăzi sunteţi îmbrăcat în portul tradiţional botoşănean şi asta nu face decât să ne dea curaj”, a transmis
Ionică Nechifor.
Acesta a denumit
„premiu special” cadoul oferit, precizând că a fost confecţionat departe de casă şi că
„oiţa dragă” reprezintă, la fel ca celelalte,
„animale sensibile şi de la ele ne hrănim toţi cetăţenii judeţului Botoşani”. (S.B.)
Preşedintele CJ Botoşani primeşte cadou un cioban şi o oaie from [email protected] on Vimeo.
CITEŞTE ŞI:
Țurcanu la microfon, rugăminte către popor și promisiuni agricole – VIDEO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Modă la Agro – Zoo între pălăria lui Sorescu, costumul Roxanei și… doi PSD-iști rătăciți - GALERIE FOTO