Zilele liderului judeţean al PNL în partid par să se apropie de sfîrşit. Cu o zi înainte ca noul Guvern să fie suspus votului Parlamentului şi chiar în ziua votării, acesta ar fi desfăşurat mai multe acţiuni contrare celor hotărîte de delegaţia permanentă a partidului. În rezumat, Florin Ţurcanu ar fi făcut mai tot ce a putut pentru ca liberalii să nu voteze contra Guvernului PD-L condus de Emil Boc.
Ziua : Turcanu a impartit manifeste pro Guvernul PD-L
Potrivit cotidianului
„Ziua”, un grup de parlamentari liberali ar fi pus la cale o declaratie politica prin care isi invita colegii la nesupunere, sugerandu-le sa dea un vot favorabil guvernului Boc. Documentul cu pricina a fost distribuit de catre angajatele de la grupul parlamentar al PNL tuturor senatorilor si deputatilor la intrarea in sala. Conform declaratiei unui senator, documentul nu este semnat oficial de nimeni si nici nu este asumat, numai ca intr-o discutie telefonica purtata de reporterii
„Ziua” cu seful liberalilor botosaneni,
Florin Turcanu, acesta si-ar fi asumat documentul impreuna cu deputatul Mihai Banu. Actul cu pricina ar fi fost asumat si de deputatul Dan Morega.
"PNL, prin votul favorabil acordat actualului Guvern, are ca obiectiv fundamental accelerarea masurilor privind depasirea dificultatilor economice si sociale in care se gaseste Romania astazi", se spune in
document. In acesta se mai arata ca
"PNL ramane consecvent principiilor si traditiilor sale ca organizatie politica responsabila, considerand ca nu se poate afla in opozitie totala cu actualul Guvern". Motivul declansarii actiunii ar fi fost ca, raminind in opozitie, colegiile parlamentarilor PNL vor fi sarite de la alocarea fondurilor de la bugetul de stat, iar senatorii si deputatii respectivi vor avea mari dificultati in a obtine un nou mandat.
Orban : Parlamentarii care au votat cu Guvernul s-au autoexclus
Desi presedintele PNL Crin Antonescu a afirmat in fata ziaristilor ca liberalii vor vota in unanimitate impotriva noului Guvern, imediat au aparut voci care l-au contrazis pe seful PNL. Turcanu anunta inca de saptamana trecuta ca va vota favorabil investirii noului Cabinet Boc. Odata cu anuntul lui Turcanu a aparut si pozitia finului lui Relu Fenechiu, seful liberalilor ieseni Valerian Salavastru, care i-a cerut lui Antonescu sa depuna armele.
In consecinta, desi conducerea PNL hotarise ca parlamentarii sa voteze la vedere, pentru a li se proba loialitatea fata de partid, Florin Turcanu, invocind regulamentele Legislativului, nu s-ar fi suspus hotaririi.
„E adevarat ca avem 2-3 care nu au votat la vedere, adica nu li s-au vazut bilele, ei sunt susceptibili sa fi votat pentru. Cu siguranta, ca si in cazul votului la motiunea de cenzura, pentru parlamentarii care si-au ascuns votul voi propune excluderea lor din partid. Practic, parlamentarii care au votat altfel decat era dictat de vointa alegatorilor care ne-au incredintat votul s-au plasat singuri in afara partidului", a spus
Ludovic Orban, prim-vicepresedintele PNL. El a precizat ca demersul excluderii parlamentarilor in cauza va fi facut dupa sarbatorile de iarna.