Preşedintele Florin Ţurcanu a avut un atac dur la adresa directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Minodora Vasiliu. El i-a cerut în mod indirect acesteia demisia pe motiv că ar pune piedici marilor agenţi economici locali care doresc să-şi desfăşoare activitatea.
Florin Ţurcanu susţine că Iulian Căzăcuţ, patronul de la Dolly Com s-ar fi plâns deputatului Costel Şoptică cu privire la faptul că este controlat şi amendat de inspectorii sanitar veterinari.
„
Se plângea dimineaţă Căzăcuţ că face export în Suedia şi în loc să fie sprijinit de Direcţia Sanitar Veterinară îl blochează. Îl verifică, îl blochează şi totul la el, care eu cred că este impecabil şi în altă parte nu se duc deloc. La el e impecabil şi îi pune piedici. Nu îi dă voie, s-a dus control peste el amendă, dar în altă parte nu se duc, unde se taie 500 de vaci pe zi şi nu se plăteşte nimic la buget. Se duce la Dolly Com unde se plăteşte 1 milion de euro pe lună la buget”, a declarat
Florin Ţurcanu, care a mai completat prin a spune că, dacă ar deţine pârghiile necesare: „
Dacă aş eu preşedintele ANSVSA au da-o afară azi”.
Potrivit unor zvonuri ajunse la urechea preşedintelui CJ o explicaţie pentru valul de controale asupra firmei lui
Iulian Căzăcuţ ar fi tocmai soţia acestuia care nu ar prea fi agreată de
Minodora Vasiliu.
„Nu-i place de ochii nevestei lui Căzăcuţ care e îmbrăcată mai frumos decât ea, are haine de firme, eu ştiu, aşa se vorbeşte, că nu a invitat-o la mare sau la munte, că nu a stat la tenis de masă eu ştiu ce a făcut, nu ştiu, dar ştiţi cum e, femeile de la ţoale se ceartă, bă e mai elegantă decât mine, trebuie să-i închid afacerea lui bărbatu-său că eu trebuie să fiu cea mai elegantă”, şi-a încheiat
Ţurcanu tirada.
CITEŞTE:
Corp de control de la ANSVSA la padocuri: activitatea de prindere a câinilor sistată