Noile iniţiative a conducerii Consiliului Judeţean Botoşani privitoare la două dintre societăţile în subordine, SC Nova Apaserv SA şi SC Parcuri Industriale SA, sunt aspru sancţionate de fostul preşedinte al CJ. Mihai Ţâbuleac contestă introducerea plăţii cu cartelă a apei, dar şi extinderea activităţii celei de a doua unităţi cu spălatul covoarelor cetăţenilor. Redăm mai jos un comunicat pe această temă trimis de preşedintele Partidului Mişcarea Populară Botoşani, cu menţiunea că intertitlurile ne aparţin.
„Este inadmisibil să sancționezi consumatorii de bună credință”
Consecvenți în misiunea pe care ne-am asumat-o, de a respecta adevărul și demnitatea semenilor noștri, constatăm că ce se întâmplă acum în comunitatea noastră reprezintă o regretabilă bătaie de joc, venim în fața botoșănenilor cu noi explicații.
Decizia absolut surprinzătoare a actualei conduceri a
Consiliului Județean Botoșani de a introduce noi contoare pentru apă, bazate pe cartele plătite anticipat, nu are legătură nici cu prevederile legale în vigoare și nici cu vreun proiect sau program, fiind totodată în totală contradicție cu promisiunile electorale. Legea prevede in mod clar că echipamentul de măsurare a consumului de apă se montează la punctul de delimitare între instalația operatorului și cea a consumatorului și se suportă de operator.
Este inadmisibil să sancționezi consumatorii de bună credință, obligându-i să plătească un al doilea aparat de măsură, pentru că operatorul condus de executivul
CJ Botoșani nu a reușit să rezolve, în cadru legal, problema restanțelor la plată!
Este incalificabil să anunți că bagi mâna în buzunarele botoșănenilor precizând, în același timp, și numele firmei care va câștiga licitația! Dincolo de faptul că este un act de nelegalitate, reprezintă și o dovadă dureroasă de obrăznicie și dispreț.
Considerăm că administrația județului, până să se gândească la introducerea contoarelor cu cartele, are de rezolvat problema recuperării întârzierii programului de investiții din fonduri europene, corelarea acestora cu lucrările de dezvoltare urbană executate de primăriile din Botoșani, Dorohoi și Flămânzi, problema continuării acțiunii de înlocuire a conductelor de azbociment care obligă operatorul să se ocupe mai mult de remedierea avariilor decât de serviciul de alimentare cu apă, problema eficientizării activității operatorului prin alte metode decât prin concedierea muncitorilor și angajarea birocraților.
„Reprezintă cea mai jalnică metodă de plată a clientelei politice pe seama banului public”
A devenit din ce în ce mai clar că executivul județului se străduiește să ne convingă că societatea de administrare a parcurilor industriale trebuie să se ocupe de orice altceva decât de administrarea parcurilor industriale. După mai bine de un an de “tăiat frunze la câini”, s-a apucat de administrarea piețelor, substituindu-se primăriei, iar mai nou vrea să se apuce de spălat covoarele cetățenilor, substituindu-se mediului de afaceri privat.
În realitate, aceasta reprezintă cea mai jalnică metodă de plată a clientelei politice pe seama banului public.
În mod corect, o asemenea societate comercială poate să funcționeze după realizarea efectivă a unui parc industrial sau măcar a unei părți din acesta.
De aceea, considerăm că ar trebui să se desființeze aceste entități, să se recupereze pagubele produse bugetului județului și demararea unei proceduri legale de înființare a unui parc industrial al județului Botoșani.
CITEŞTE ŞI:
Ce-şi mai doreşte şeful CJ: apă la robinet pentru popor pe bază de cartelă prepay
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Ajutor nesperat din Opoziţie pentru Portariuc în meciul cu Ţurcanu