„Ţurcanu Maura, cu domiciliul stabil în com. Suliţa, Dracşani, judeţul Botoşani, este chemată în această instanţă, camera sala 207-208, în ziua de 05 aprilie 2013, ora 8:30, în calitate de apelant – pârât, în proces cu Ţurcanu Florin în calitate de intimat – reclamant pentru Apel – divorţ”. Aceasta este o parte din citaţia trimisă primei soţii a preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani şi care a fost emisă în data de 6 martie. Deşi pare neverosimil în condiţiile în care Florin Ţurcanu deja s-a recăsătorit, procesul de divorţ dintre acesta şi prima sa soţie încă nu s-a încheiat.
Divorţ început în octombrie şi terminat în ianuarie
Florin şi Maura Ţurcanu trăiesc separat de aproximativ patru ani, cam din perioada în care acesta a devenit deputat, iar
Roxana Anuşca, noua sa soţie, a început să activeze ca şi consilier la cabinetul parlamentar al actualului preşedinte
PNL Botoşani. Cererea de divorţ a fost însă înregistrată la Judecătoria Botoşani abia pe 31 octombrie 2012,
Florin Ţurcanu solicitând desfacerea căsătoriei din culpa sa exclusivă. Procesul ar fi trebuit să dureze cel puţin până pe 12 septembrie 2013, dată la care se fixase iniţial un termen de judecată, numai că, la cerere, acesta a fost ulterior preschimbat pentru 15 ianuarie 2013. Atunci, practic la a doua înfăţişare, instanţa s-a pronunţat.
„Admite cererea având ca obiect divorţ formulată de reclamantul Ţurcanu Florin, cu domiciliul în sat Dracşani, comuna Suliţa, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâta Ţurcanu Maura, cu acelaşi domiciliu, ca obiect divorţ cu copii”, se arată în
hotărârea Judecătoriei Botoşani.
Ţurcanu s-a recăsătorit după ce prima soţie a făcut apel
Hotărârea a fost redactată pe data de 22 ianuarie, părţilor dându-li-se posibilitatea de a depune apel în 30 de zile de la comunicare.
Pe 21 februarie 2012 Maura Ţurcanu a formulat apel, însă
pe 2 martie, înainte ca acesta să se judece,
Florin Ţurcanu deja s-a recăsătorit la Suceviţa. Potrivit unor invitaţi, la nunta care a avut loc la Hotelul Sofia din localitatea menţionată, căsătoria civilă a fost oficiată de un reprezentant al Primăriei Suceviţa care s-ar fi deplasat personal la hotel. Astfel,
preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi al
PNL Botoşani a ajuns să aibă o a doua soţie în condiţiile în care cea dintâi tocmai formulase apel la hotărârea cu divorţul.
Hotărârea Judecătoriei este irevocabilă şi nu prea
O asemenea situaţie incredibilă, ţinând cont şi de funcţiile publice a două dintre cele trei persoane implicate în cele două căsătorii, a fost posibilă ca urmare a hotărârii adoptate de
Judecătoria Botoşani, pe care avocatul lui
Florin Ţurcanu o consideră firească, iar alţii, contactaţi de
Botoşăneanul, o văd, juridic vorbind, imposibilă.
„Irevocabilă cu privire la desfacerea căsătoriei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii pentru celelalte cereri accesorii şi incidentale”, se arată în
hotărârea Judecătoriei Botoşani. Cu alte cuvinte, părţile din proces au dreptul să depună apel, dar pentru alte chestiuni, nu şi pentru desfacerea propriu-zisă a căsătoriei, ceea ce ar însemna că nu mai există nici o cale de atac, deşi este vorba doar de prima instanţă, iar divorţurile nu au un singur grad de jurisdicţie, adică părţile implicate au posibilitatea să formuleze un atac dacă sunt nemulţumite.
„Apelul este inadmisibil pentru că este un divorţ pe cale amiabilă. Nu poţi azi să fii de acord cu divorţul şi a doua zi să-l recurezi pentru că te-ai răzgândit sau pentru că îţi doreşti puţină publicitate”, ne-a declarat
Cristian Popovici, avocatul care îl reprezintă pe
Florin Ţurcanu în acest proces. Acesta susţine că
Florin şi
Maura Ţurcanu au divorţat prin acordul părţilor şi că legislaţia din România prevede în astfel de cazuri că hotărârea de desfacere a căsătoriei rămâne irevocabilă de la prima instanţă.
O hotărâre a instanţei cum nu întâlneşti în fiecare zi
Dintr-un pasaj al
hotărârii Judecătoriei Botoşani rezultă însă tocmai faptul că
Maura Ţurcanunu a fost de acord cu acţiunea introdusă de
Florin Ţurcanu. „Av. Aiftincă Ionela arată că pârâta nu a precizat în întâmpinarea formulată că este de acord cu divorţul formulat de reclamant”, scrie negru pe alb în sentinţa civilă pronunţată în şedinţa din 15 ianuarie. În aceasta se mai arată că
Maura Ţurcanu a precizat că, dacă instanţa va da totuşi curs solicitării depuse de
Florin Ţurcanu, atunci ea doreşte să revină la numele avut anterior căsătoriei, adică
„Manole”. În condiţiile în care hotărârea de desfacere a căsătoriei este irevocabilă, aceasta este totuşi citată la apel tot cu numele de după căsătorie,
Ţurcanu. Doi avocaţi contactaţi de
Botoşăneanul, care au dorit să le fie păstrată confidenţialitatea date fiind persoanele publice implicate în cele două căsătorii, ne-au spus că nu prea au mai întâlnit în carierele lor o asemenea hotărâre, opinând că este vorba ori de o eroare, ori de altceva, unul dintre avocaţi spunându-ne că, în a doua variantă ar trebui sesizat Consiliul Superior al Magistraturii. Cert este că în baza hotărârii în cauză, normală sau anormală,
Florin Ţurcanu s-a recăsătorit şi a ajuns în situaţia de a avea o altă soţie şi în acelaşi timp un proces de divorţ pe rol cu prima soţie.
Căsătoriile cu bigamie sunt nule
Codul Penal din România pedepseşte
bigamia cu închisoare.
„Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”, se arată la articolul 303. Sancţiuni sunt prevăzute în anumite cazuri şi pentru noul soţ sau soţie.
„Persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, se stipulează la alt alineat din amintitul articol al Codului Penal. Dacă se dovedeşte bigamia atunci căsătoria este declarată nulă.
„Este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită”, se stipulează şi în
Codul Familiei,
unde se precizează că o căsătorie săvârşită cu încălcarea acestei prevederi este nulă. În
Codul Familiei se mai menţionează că
„în declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există nici o piedică legală la căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege” şi că delegatul de stare civilă este obligat să facă verificări.
Apărat de avocatul de la casa care a semnat contractul de peste 4 miliarde lei vechi cu societatea controlată de CJ Botoşani
Florin Ţurcanu este reprezentat în procesul de divorţ, care a început pe 31 octombrie 2012, de
avocatul Cristian Popovici. La aproximativ două luni de la depunerea actelor pentru divorţ
Societatea Civilă de Avocaţi „Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac”, din care face parte şi fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, mai exact pe 28 decembrie, a semnat cu
SC Nova Apaserv SA, societate la care acţionar principal este
Consiliul Judeţean Botoşani condus de
Florin Ţurcanu, un
contract cu o valoare lunară de 17.900 de lei pentru pe o perioadă de doi ani.Fostul prim-procuror susţine însă că nu există nici o legătură între procesul de divorţ şi contractul cu
SC Nova Apaserv SA.„Nu are nici o legătură, nu am avut nici o discuţie la nivel de Consiliu Judeţean sau cu dlui. Discuţiile au fost strict la nivel de Nova Apaserv, nu au fost iniţiate la nivel de CJ”, a afirmat
Cristian Popovici.
CITEŞTE ŞI:
Şeful CJ se laudă cu „avocaţi minune” şi câştig de 4 milioane euro într-un proces
Nu mai departe de vineri 15 martie
Florin Ţurcanu, care potrivit
avocatului Cristian Popovici nu a avut nici o treabă cu perfectarea înţelegerii cu
SC Nova Apaserv SA, societate oricum controlată de subordonaţii din
PNL Botoşani ai lui
Florin Ţurcanu, a lăudat amintita casă de avocatură. Ba mai mult, a făcut şi referiri indirecte la o ediţie
„Ancheta Săptămânii” în care
Botoşăneanul a prezentat afacerea şi l-a contrazis flagrant pe
Cristian Popovici, afirmând tocmai că
„am angajat o firmă de avocatură”.
„La prima instanţă a fost pierdut procesul cu lichidatorul şi aşa cum am fost criticat că am angajat o firmă de avocatură care era prietenă cu nu ştiu cine, această firmă de avocatură a câştigat procesul de 260 de miliarde de lei”, a declarat
Florin Ţurcanu. Nu ştim dacă se referea chiar la el când spunea
„prieten cu nu ştiu cine”, cert este însă că „a uitat” să precizeze de coincidenţa că avocatul în cauză îl reprezintă şi în procesul de divorţ. Întrebat de reporterul
Botoşăneanul dacă în perioada în care a fost prim-procuror a instrumentat vreun dosar al lui
Florin Ţurcanu,
Cristian Popovici a răspuns negativ, infirmând orice zvon pe această temă:
„Trăim în ţara lui se zice şi se pare”.
Roxana Anuşca s-a judecat cu fostul său soţ până cu mai puţin de o lună înainte de nunta de la Suceviţa
Roxana Anuşca, a doua soţie a lui
Florin Ţurcanu, a deschis divorţ mult mai devreme, pe 29 aprilie 2009. Ea a fost reprezentată de
avocatul Dinu Buceceanu, care în 2008, la fel ca şi actualul preşedinte al
CJ Botoşani, a candidat la Camera Deputaţilor din partea
PNL Botoşani. Procesul de la
Judecătoria Botoşani s-a încheiat pe 16 octombrie 2009, cu admiterea acţiunii depuse de actuala deputată. Ca şi în cazul
Maura Ţurcanu – Florin Ţurcanu, nu s-a terminat totul între părţi cu acea hotărâre. În 2010, 2011 şi 2012
Roxana Anuşca şi fostul său soţ,
George Marandiuc, s-au judecat în alte trei procese la
Judecătoria sau
Tribunalul Botoşani, ultimul dintre acestea încheindu-se abia pe 5 februarie 2013, cu mai puţin de o lună înainte de căsătoria de la Suceviţa.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Afaceriştii care papă bani de la CJ & liberalii care papă funcţii, la cotizat la nunta Împăratului – GALERIE FOTO
Afacere de peste 4 miliarde lei vechi CJ – Nova Apaserv – fost prim-procuror cu serviciul juridic de la apă