Şeful PNL Botoşani îşi doreşte ca
Sebastian Tocariu, odată plecat de la Prefectura Botoşani, să revină în rândurile liberalilor şi să ajute partidul.
Florin Ţurcanu crede că actualul
subprefect este un profesionist desăvârşit în domeniul social, catalogându-l drept cel mai bun specialist din Ministerul Muncii, numai că este puţin comod.
„O să mă întâlnesc azi cu dl Sebi Tocariu şi o să-i zic să îşi asume, să intre şi el odată în politica asta. Să plece din funcţia de subprefect şi să intre în politică, să plece din funcţia de la Prestări Sociale şi să intre în politică”, a afirmat
Florin Ţurcanu.
Mai exact, nu vrea ca acesta să se ducă din nou la Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţii Sociale, acolo unde are blocat postul de director, ci să se implice în conducerea unei unităţi subordonate
CJ Botoşani.
Florin Ţurcanu nu a dat nume, dar a spus că Viorel Iliuţă ar avea mare nevoie de el la Spitalul Judeţean şi că lui Tocariu
„i-a plăcut plăcut bine” postul de subprefect fiindcă
„salariul era bunişor” şi avea
„timp mult la dispoziţie”.
(S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Îndrăgostit de Prefectură, Tocariu îi încurcă planurile lui Ţurcanu