Preşedintele Consiliului Judeţean a lăudat relaţia de colaborare pe care o are cu noul prefect, Costică Macaleţi cu care ar fi discutat deja în câteva zile mai mult decât a făcut-o cu predecesorul acestuia în aproape şase luni de zile.
Printre altele, Florin Ţurcanu a menţionat că a avut o colaborare mai tensionată cu fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Adrian Constantinescu care l-ar fi tratat de sus, spre deosebire de actualul care a înţeles cum trebuie să îşi desfăşoare activitatea. „
Ştie el ce trebuie să facă, de când e el prefect m-am întâlnit de mai multe ori decât m-am întâlnit cu fostul prefect într-un mandat, el vine singur nu trebuie să îl chem, el înţelege că între preşedintele CJ şi prefect trebuie să existe o colaborare,
altul credea că el e şef şi altu-i subaltern”, a spus
Florin Ţurcanu.
Nu în ultimul rând, şeful CJ a mai spus că statutul apolitic al prefecţilor reglementat prin lege încă din anul 2006 a fost o mişcare care nu şi-a avut rostul întrucât fiecare dintre ocupaţii acestei funcţii au susţinere politică. „
A fost o prostie cu prefecţii apolitici, acum e greu de modificat dar realitatea asta este, toţi sunt politici”, a mai spus
şeful CJ. De altfel în primul său mandat de prefect, Costică Macaleţi era membru al PSD Botoşani, legea fiind modificată pe când în fruntea Prefecturii se afla Cristian Roman.
CITEŞTE:
Roman la mişto : În sfârşit, judeţul nostru scump şi drag are un prefect profund apolitic