Declaraţiile făcute de Ovidiu Portariuc şi-au atins obiectivul şi au reuşit să-l enerveze pe Florin Ţurcanu care a rămas uimit de atitudinea primarului în condiţiile în care social democraţii ar fi fost cei care au cerut pace şi încetarea afirmaţiilor publice.
Florin Ţurcanu a declarat că va evita să răspundă acestui ultim atac şi în schimb va
face publice toate investiţiile aflate în derulare la nivel judeţean care să ajungă în atenţia opiniei publice. „
Sunt convins că toţi cetăţenii cunosc unde se lucrează la nivelul judeţului Botoşani, mai nou am trimis comunicate de presă cu locurile unde sunt lucrări, am şi o situaţie cu investiţiile aflate în derulare şi atunci nu cred că judeţul are o problemă în a-şi face treaba. Eu nu m-am aşteptat la o asemenea declaraţie din partea d-lui coleg de alianţă dar sincer o pun pe seama lipsei de experienţă”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Preşedintele PNL Botoşani a mai menţionat că nu înţelege de ce
Andrei Dolineaschi a mai cerut întâlnirea cu scopul de a fi încetate disensiunile interne din alianţă. „
El aşa care a venit împăciuitor cu năframa în vârf de băţ şi a cerut pace şi eu am zis okay, pace, el, ce răspuns va da la declaraţiile de la colegul de partid al d-lui? Are el capacitatea de a aprecia şi a recomanda…să o facă dar este o greşeală să facă aceste lucruri, să spună punctual unde şi de ce, este o greşeală pe care sper să o clarifice în interiorul partidului”, a încheiat
Florin Ţurcanu.
CITEŞTE:
Portariuc îl înţeapă un pic pe Ţurcanu: Să mişcăm nişte lucruri şi prin judeţ
[[galerie-foto]]