Preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu a urcat pe scena de la Târgul Agro Zoo de la Popăuţi cu o întârziere de o oră faţă de programul anunţat iniţial. Şeful judeţului a fost însoţit pe scenă de o pleiadă de invitaţi, de la miniştri şi secretari de stat până la parlamentari şi prefect.
La momentul în care invitaţii au fost strigaţi pentru a urca pe scenă, unul dintre aceştia respective Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a fost întâmpinat cu o serie de huiduieli răzleţe venite din primele rânduri ale audienţei. Cel mai vehement era un sătean care striga continuu: “Dă-i drumul înapoi la Iaşi de unde ai venit”.
Motiv pentru care Florin Ţurcanu şi-a început discursul prin a face apel la cetăţenii care au consumat mai multă bere să se comporte ca atare.
“
Vreau să vă rog din suflet să avem un pic de răbdare. Târgul este al dv. şi pentru dv. şi împreună cu dv. am organizat acest târg, dacă cineva poate a consumat o bere în plus, îl rog să facă un pic de linişte pentru că acest târg este de o importanţă majoră pentru dv. şi pentru noi care conducem acest judeţ”, a declarat
Florin Ţurcanu la târg.
[[banner]]
Ulterior, Florin Ţurcanu şi-a axat alocuţiunea pe teme agricole vorbind botoşănenilor despre importanţa dezvoltării sectorului agricol la nivel judeţean.
„
Ştim cu toţii că botoşănenii 60% ca preocupare a lor este agricultura şi zootehnia. Cu toţii mâncăm din agricultură şi din zootehnie. Ne-am propus împreună cu dv. să susţinem acest sector pentru că motorul care poate susţine dezvoltarea judeţului Botoşani este satul românesc, agricultura şi zootehnia”, a mai declarat
preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu.
VEZI în
VIDEO discursul integral
CITEŞTE:
Fost ministru primit la Popăuţi cu fanfară, pâine şi sare – GALERIE FOTO