Preşedintele Consiliului Judeţean s-a arătat nemulţumit vis a vis de cursele aviatice limitate pe ruta Suceava – Bucureşti şi care pleacă de pe Aeroportul Salcea din judeţul vecin. Motiv pentru care, Florin Ţurcanu a declarat că va face demersuri pentru introducerea unei noi curse pentru miezul zilei.
Şeful CJ a declarat că în primă fază demersul său a fost la stadiu de discuţii la
Ministerul Transporturilor şi că o nouă cursă ar fi benefică mai ales pentru oamenii de afaceri care circulă regulat. „
Eu am rugat acum să mai pună la amiază o cursă la amiază pe Aeroportul Suceava pentru Bucureşti. Dacă nici asta nu se poate întâmpla. Avem doar două curse, dimineaţa şi seara. Cine pleacă la Bucureşti doar dimineaţa şi seara, măcar la amiază să mai fie o cursă, mai vin oameni de afaceri, e o chestiune pentru care trebuie să ai voinţă”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
Iniţiativa a fost luată în numele unor cetăţeni care i-ar fi cerut ajutor în acest sens, motiv pentru care preşedintele CJ a declarat că va înainta o adresă scrisă către ministrul transporturilor în speranţa că răspunsul va fi unul pozitiv. „
Eu solicit în numele unor cetăţeni din municipiul Botoşani care au posibilitatea şi trebuie să meargă la Bucureşti şi să se întoarcă înapoi. Şi am zis, domnule ar fi corect să avem o cursă şi la amiază. Şi am discutat la minister cu ministrul şi a zis domnule, o să analizăm. Nu mi-a spus clar, acum o să fac o adresă în sensul acesta şi sper să am un rezultat pozitiv”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
CITEŞTE:
Şeful CJ Suceava vrea bani ca să pună Botoşani în denumirea aeroportului din Salcea