Încă un director anunţat de Florin Ţurcanu. Funcţia vizată este de director al corpului de control pe partea de verificare şi furturi apă în cadrul societăţii Nova Apaserv. Persoana desemnată de liderul liberal pentru preluarea acestui post este fostul democrat-liberal, Liviu Rădăşanu.
"Să răspundă cu capul în faţa preşedintelui"
Acesta a fost director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în legislatura PDL de la Consiliul Judeţean, iar momentan ocupă funcţia de director adjunct la Memorialul Ipoteşti.
„Vreau să-l anunţ ca fiind directorul acestui corp de control care să răspundă cu capul în faţa preşedintelui şi în faţa Consiliului de Administraţie şi o să am o discuţie cu Liviu Rădăşanu. Fiind jurist, a condus şi el o instituţie destul de mare şi îi propun să accepte această calitate ca să întărim acolo situaţia”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Obiectiv principal: diminuarea furturilor de apă
Obiectivul lui
Liviu Rădăşanu la societatea
Nova Apaserv este acela de a diminua furturile de apă şi de a mai recupera din pierderile pe care compania de apă le înregistrează lunar.
Florin Ţurcanu susţine că
Liviu Rădăşanu are mai multe calităţi care îl recomandă.
„A condus una din cele mai mari unităţi care se afla în subordinea CJ şi cred că a condus-o pozitiv. A avut o serie de realizări pe care le-am văzut cu toţii. Cred că are experienţa unui om care trebuie să realizeze un obiectiv. Obiectivul lui va fi să diminueze pierderile împreună cu Gabi Cîrlan, cu Corneliu Mihai, să ajute să nu mai avem sigilii lunar. Avem o practică, societăţile care consumă foarte mult, schimbă contorul lunar, cheamă Apa îi plăteşte 50 de lei şi schimbă contorul şi el a furat apă de 200 de milioane”, a mai spus
Florin Ţurcanu, care a adăugat că vor fi vânate şi persoanele care consumă apă în mod ilegal.
(G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu îşi duce fost comisar la Nova Apaserv să prindă hoţii de apă