Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani efectuează, în aceste zile, o vizită de lucru la Bruxelles, organizată de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, anunţă CJ Botoşani într-un comunicat. În calitatea sa de preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord- Est , Florin Ţurcanu participă, în perioada 7-10 octombrie 2013, sub egida Open Days2013, la lucrările sesiunii “Regio- un program de succes pentru dezvoltarea urbană”, alături de o delegaţie din care, printre alţii, mai fac parte vicepreşedintele Gheorghe Sorescu şi administratorul judeţului, Radu Judele.
Vizita are ca scop promovarea Regiunii şi a Agenţiei de Dezvoltare Nord- Est. În comunicat se precizează că,
Florin Ţurcanu a susţinut, în calitate de lector, o alocuţiune prin care a punctat necesitatea îmbunătăţirii procesului de implementare a Programului Operaţional Regional şi eliminarea blocajelor, prin propunerea de măsuri viabile.
“Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord- Est, al cărui reprezentant sunt, a contribuit prin propuneri pertinente, la îmbunătăţirea procesului de implementare a programului şi la eliminarea blocajelor. Noi am înţeles pe deplin importanţa procesului de planificare şi, prin influenţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord- Est, am transmis un semnal spre mobilizarea tuturor colegilor din administraţia publică locală în vederea participării active la procesul de planificare regională pentru perioada 2014- 2020. În acest sens, sperăm ca rezultatul acestor consultări, desfăşurat într-un cadru partenerial larg, să fie transpus în proiecte strategice, cu impact regional major”, a spus
Florin Ţurcanu.
Acesta a adus în discuţie, în discursul său, nevoia de asociere între judeţele din regiunea de Nord-Est. Un lucru deja perfectat este acela al asocierii, de curând, a judeţului Botoşani cu judeţul Suceava, în vederea accesării cât mai eficiente a fondurilor alocate în perioada 2014-2020.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Şeful judeţului pleacă luni la Bruxelles - AFLĂ-i scopul