Florin Ţurcanu a avut un atac dur la adresa celor care i-au criticat activitatea fratelui său Mihai Ţurcanu şi care a avut ca drept rezultat final înlăturarea acestuia din fruntea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Şeful CJ Botoşani susţine că întregul scenariu a fost unul politic, bine regizat de oameni cu influenţă la Bucureşti, care au ştiut să manipuleze.
"S-a pierdut un profesionist"
Deşi a refuzat să dea nume,
Florin Ţurcanu a dat de înţeles că înlăturarea fratelui său din fruntea
ANSVSA este rezultatul unui război declanşat de o persoană influentă din capitală care ar fi pornit de fapt campania mediatică agresivă împotriva fratelui său. În opinia
şefului CJ Botoşani, Mihai Ţurcanu ar fi dat dovadă de „profesionalism” în fruntea instituţiei de la nivel naţional. Chiar
ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, potrivit lui
Florin Ţurcanu i-ar fi lăudat fratele într-o discuţie privată şi şi-ar fi exprimat regretul cum că
„s-a pierdut un profesionist”. Public însă ministrul Constantin nu ar fi avut o părere tocmai pozitivă la adresa lui
Mihai Ţurcanu.
"Pleacă şi frate-miu, vă convine?"
În consecinţă,
Florin Ţurcanu a adus critici mass-media, care ar fi dat o mai mare amploare scandalului decât ar fi fost normal şi mai ales celei locale, care nu ar susţine persoanele din Botoşani care ocupă funcţii importante la Bucureşti. El nu a dat însă un exemplu concret cu ajutorul pe care
Mihai Ţurcanu l-ar fi dat judeţului de la învestire. „
Pleacă şi frate-miu acasă, vă convine? Vine şi Airimiţoaie, vin toţi, bine, o să se ducă alţii, până acum vă plângeaţi că nu are Botoşaniul pe nimeni, acum dacă Botoşani a trimis oameni la Bucureşti, că e fratele lui Ţurcanu. E fratele meu care şi-a făcut treaba acolo unde a fost, nu am avut nici un merit, acum e Airimiţoaie, na, nu e frate cu mine, nu are nici o treabă, nu am fost cu el nici la şpriţ, nu am fost cu el nici la femei, e un om care a demonstrat acolo unde a fost şi a făcut treabă”, a spus nervos
Florin Ţurcanu. Potrivit acestuia, fratele său deja a început să îşi facă documentaţia pentru a fi încadrat consilier personal al premierului Victor Ponta şi şi-ar începe activitatea la Guvern de la începutul săptămânii viitoare. Mai mult decât atât, el l-ar fi sfătuit să renunţe la funcţia de
preşedinte al ANSVSA după ce a ajuns la aceeaşi concluzie cu premierul şi anume că
„a călcat pe un muşuroi de interese”.
CITEŞTE:
Variantă şoc : Fratele Ţurcanu executat din ordinul lui Felix Motanul
Dezvăluiri în capitală : Florin îl ameninţă pe Crin, Mihai e praf, se aşteaptă demiterea