Liderul judeţean al liberalilor a solicitat vineri prefectului să efectueze controale la toate primăriile din judeţ pe linia concesionării păşunilor. Deputatul susţine că are informaţii precum că funcţionarii trimişi de Cristian Roman se axează pe administraţiile locale conduse de primari din opoziţie.
El a dat ca exemplu Primăria Rădăuţi Prut, unde s-ar fi înfiinţat o asociaţie care nu are nici un animal şi care a primit marea parte a păşunii din comună.
„Acolo n-ajunge dl. prefect că e culoarea portocaliu şi dacă vedem culoarea portocalie ne oprim”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Acesta a arătat că apreciază iniţiativa primului reprezentant al Guvernului în judeţ, dar că verificarea trebuie să se efectueze fără să se ţină cont de culoarea politică a primarilor.
„Să verifice toate primăriile din Botoşani, nu numai cele care au jurat credinţă împăratului”, a mai spus
parlamentarul. El a anunţat că, mai ales la sugestia unor crescători de animale, ar putea solicita Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Agriculturii să trimită corpuri de control la Botoşani. Ţurcanu este nemulţumit că în foarte multe comune primarii au creat prin intermediul unor interpuşi asociaţii agricole care au foarte puţine animale, dar care prin licitaţie sau încredinţare directă au concesionate sute de hectare de păşuni încasând zeci sau sute de mii de lei într-un an. Numai în comuna Ungureni statul plăteşte subvenţii asociaţiilor pentru păşunile concesionate în valoare totală de 1,1 milioane de lei.