Preşedintele PNL Botoşani este prezent, după o îndelungată pauză la conferinţa de presă organizată la sediul partidului în fiecare zi de vineri. Florin Ţurcanu i-a lansat o provocare şefului PSD de la municipiu şi care îşi are termen de o săptămână de zile.
Asta după ce, Ovidiu Portariuc a anunţat că mai multe persoane din prima linie liberală şi-ar fi exprimat intenţia de a se alătura social democraţilor. Florin Ţurcanu i-a cerut ca în termen de şapte zile să le ceară trădătorilor să părăsească PNL-ul.
„Am spus şi aseară într-o emisiune că tot timpul am încercat să fie un politician direct şi corect cu mine. Au apărut aspecte c dacă vor fi lansate candidaturi, unul pierde altul câştigă. Acum dacă într-adevăr au existat colegi care au avut discuţii cu dl. care a prezentat anumite chestiuni îi cer public ca în maximum o săptămână de zile să-i convingă să treacă în partidul pe care d-lui îl reprezintă”, a declarat
Florin Ţurcanu.
[[banner]]
În cazul în care, la întoarcerea din vizita de lucru de la Bruxelles Ovidiu Portariuc nu îi va prezenta numele care au semnat adeziuni la PSD, înseamnă că declaraţiile sale făcute publice nu au avut menirea decât de a provoca noi scandaluri publice.
„
Dacă nu, înseamnă că-şi bagă codiţa ca să apară şi el în presă şi să facă scandal. Şi s-a gândit că dacă PNL este un partid extrem de important la Botoşani să-şi bage codiţa. Nu vreau să-i pronunţ numele, dar dv. ştiţi la cine mă refer. Eu îmi cunosc foarte bine partidul, am avut noi furtuni mult mai mari”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
CITEŞTE:
Grei din PNL bătăi la uşa PSD-ului, Portariuc zice că le refuză intrarea