Preşedintele PNL de la Botoşani a anunţat că începând de miercuri, 2 octombrie 2013 nu va mai face declaraţii politice împotriva partenerilor din alianţă, PSD. Florin Ţurcanu a afirmat că astfel de declaraţii vor fi făcute pe viitor de Gheorghe Sorescu, mandatat să fie vocea partidului.
În consecinţă liderul liberal a evitat să comenteze declaraţiile lui Ovidiu Portariuc însă a declarat totuşi că este sigur că nici un liberal nu va părăsi partidul. „
Nu mai fac declaraţii politice, purtător de cuvânt este dl. Sorescu, nu pot eu să …eu centrez, eu dau cu capul. Nu mai vreau să comentez dar eu cred că nu pleacă nimeni. Ce a spus că pleacă liberalii? Eu cred şi sunt convins că nu pleacă nimeni. Vă asigur că nici un liberal care respectă partidul şi care este respectat de partid nu va pleca din PNL”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Pe de altă parte, şeful liberalilor a recunoscut că poate a greşit când s-a lăsat luat de val şi s-a lansat în atacuri politice motiv pentru care a decis să-şi tempereze comportamentul.
„
Eu ceea ce am avut de spus, poate am greşit dar chiar mi-am propus să nu mai intru în polemică cu ei. Eu chiar am spus lucrurilor pe nume şi sunt lucruri clare şi nu am greşit cu nimic, ceea ce am spus drept şi nu am greşit cu nimic”, a mai spus
Ţurcanu.
CITEŞTE:
Grei din PNL bătăi la uşa PSD-ului, Portariuc zice că le refuză intrarea
[[banner]]