Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi-a reluat miercuri şirul de întâlniri promise în campania electorală. Florin Ţurcanu a efectuat o vizită în comunele Viişoara, Păltiniş, Rădăuţi-Prut, Conceşti, dar şi în oraşul Darabani. El a fost însoţit şi de această dată de reprezentanţii Camerei Agricole Judeţene Botoşani, ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei Agricole Botoşani, APIA Botoşani şi ai ITM Botoşani.
Şeful CJ "a încurajat încrederea"
La Viişoara, întâlnirea a avut loc în incinta căminului cultural, unde, potrivit reprezentanţilor
CJ Botoşani, în prezenţa a aproximativ 80 de persoane,
preşedintele CJ a propus soluţii la probleme precum impozitarea terenurilor agricole, reînfiinţarea rentei viagere, accesarea fondurilor europene cu ajutorul formelor asociative şi a GAL-urilor şi irigarea culturilor.
Florin Ţurcanu ar fi prezentat planuri pentru creşterea economică a comunei, activităţile principale vizate fiind agricultura, zootehnia, piscicultura şi legumicultura.
„Acesta a încurajat încrederea cetăţenilor în asociaţii şi cooperative, arătând că numai în acest mod de desfăşurare a activităţii vor obţine o dezvoltare economică semnificativă”, se arată într-un comunicat emis de
CJ Botoşani.
De la agricultură ecologică, la noile impozite
Următoarea comună vizitată a fost Păltiniş, întâlnirea desfăşurându-se tot în incinta căminului cultural, în prezenţa a aproximativ 50 de persoane. Aici, şeful
CJ Botoşani a iniţiat dezbateri legate de oportunităţile locale de dezvoltare, despre problema asigurării culturilor, importanţa cercetării în agricultură şi liberul acces în pieţe. Totodată, s-a pus în discuţie problema despăgubirii culturilor calamitate.
Preşedintele CJ Botoşani a adus apoi la cunoştinţa cetăţenilor din Rădăuţi Prut şi Conceşti că vor fi informaţi trimestrial cu privire la noutăţi din domeniul agricol şi zootehnic prin intermediul unei reviste ce va fi distribuită gratuit fermierilor din judeţ.
La Darabani, în sala mare a Primăriei, în prezenţa a aproximativ 70 de persoane, s-a discutat despre lipsa normelor de aplicare cu privire la utilizarea păşunilor, diferenţa nejustificată a impozitului dintre extravilanul urban şi extravilanul rural, programul Fermierul şi agricultura ecologică.
Preşedintele CJ le-a sugerat fermierilor să nu-şi mai vândă terenurile şi tinerilor să-şi îndrepte atenţia către agricultură.
Florin Ţurcanu le-a pus în vedere celor prezenţi că fiscalizarea agriculturii a devenit oficială, totodată clarificând punctual modificările legislative care au intrat în vigoare de la 1 februarie.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu, turneu agricol cu Verginel în comune PDL şi PSD - FOTOGALERIE