Reforma lui Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean în sistemul sanitar local se extinde pe o arie mai largă. Dincolo de măsurile luate cu privire la amenajarea curţilor, parcurilor sau a unor cafenele, şeful CJ doreşte să reformeze şi relaţia dintre salariaţi din spital şi pacientul care se adresează la acest serviciu public.
În schimb, Florin Ţurcanu a declarat că se angajează să le asigure o linişte financiară salariaţilor din sistemul sanitar pentru ca aceştia să-şi poată desfăşura în linişte activitatea pentru care sunt plătiţi.
„Cer tuturor angajaţilor din sistemul sanitar să respecte pacientul, să înţeleagă că vin la muncă pentru a salva viaţa unui cetăţean şi să pună toată capacitatea lor în binele cetăţeanului. Pentru că dacă nu vor face acest lucru, angajamentul nostru va funcţiona pe jumătate”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Însă, în cazul în care şeful CJ va constata că actul medical este defectuos pe o anumită secţie a spitalului, el îşi va rezerva dreptul de a retrage tichetele de masă şi a aplica sancţiuni care sunt permise de lege. În acest sens, CJ ar urma să trimită trei persoane în spitale care să discute cu pacienţii şi care să ia act de problemele pe care acele aceştia le întâmpină în spitale, de la cele de ordin de igienă până la cele de comunicare.
[[banner]]
„
Dacă pe o secţie voi identifica că nu respectă pacientul, că nu îşi depune toate eforturile legale, vom apela la primul lucru, retragerea tichetelor de masă şi mai apoi sancţiunile care pot fi aplicate. Doar pe secţia unde s-a depistat, dacă celelalte sunt corecte retragem doar acolo unde sunt greşeli”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
Ca atare, preşedintele CJ a făcut un apel la salariaţii din sistemul medical să-şi vadă de treabă şi să nu mai dea curs unor acţiuni sindicale care în opinia sa nu-şi au rostul. „
A fost ridicol să vii lider de sindicat cu 20 de oameni aici înainte de sărbători când toată lumea se pregătea de sărbători, să încerci că faci, ce? Nimic”, a încheiat Ţurcanu.
(G.E.)
CITEŞTE:
Şeful CJ în război cu sindicatele, vrea pace cu salariaţii şi promite bani