Reîntors din concediu de odihnă, preşedintele Consiliului Judeţean şi-a expus noile planuri de interes judeţean prin care intenţionează ca, la nivelul instituţiei să înfiinţeze o societate comercială prin care să comercializeze alimente la preţuri mai reduse.
Mai exact, şeful CJ susţine că va face într-o primă fază o analiză a potenţialului de la nivel judeţean urmând ca ulterior să identifice modalităţi prin care se vor putea produce produse alimentare care să fie vândute la preţuri de producător.
„Voi analiza în primul rând ce potenţial are judeţul Botoşani, avem apă, peşte, animale şi terenuri. Şi vom face o societate pe lângă CJ care o să aibă obligativitate crearea de noi locuri de muncă şi să producem ceea ce trebuie să vindem, voi face magazine pentru oameni cu venituri mici şi tot ceea ce produc în societate le vând la preţuri de producţie în magazine”, a declarat
Florin Ţurcanu.
În cazul în care demersul său ar putea fi încununat de succes, şeful judeţului susţine că îşi va extinde aria de desfacere a acestor produse chiar şi în judeţele învecinate.
„Avem în judeţ un abator foarte mare care este la lichidator, avem multe ferme, vom vedea, ceva trebuie să facem, să produc mâncarea pentru spitalele din Botoşani, poate pentru spitalele din Suceava, din Iaşi şi să fac nişte magazine de desfacere pentru oameni cu venituri sub media naţională”, a mai spus
şeful CJ. O societate asemănătoare a fost înfiinţată la nivelul CJ în mandatul lui Mihai Ţâbuleac pentru a veni în întâmpinarea pensionarilor prin „Coşul de solidaritate”.