Conducerea Consiliului Judeţean a trimis mai multe adrese către factorii de decizie de la centru pentru a putea prelua clădirea în care funcţionează Palatul Administrativ. Imobilul se află în prezent în administrarea Instituţiei Prefectului.
Însă cum Prefectura nu dispune de resursele financiare necesare pentru efectuarea de reparaţii sau lucrări de modernizare, preşedintele CJ este dispus să preia clădirea.
„
Am făcut solicitare să preiau clădirea asta la CJ la ministrul administraţiei şi internelor şi la vicepremier. Liftul nu mai funcţionează, eu pe lege trebuie să intervin doar dacă e clădirea mea. Şi aşa am făcut curăţenie pe aici aşa cum am făcut…trebuie să o modernizez, trebuie să investesc ca să pot funcţiona, în ideea de a mă extinde pentru a nu sta în trei, patru locaţii”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.
[[banner]]
Mai mult decât atât, Florin Ţurcanu a declarat că intenţionează să construiască şi o anexă la clădirea actuală pentru a se suplimenta astfel numărul de birouri pentru funcţionarii din CJ care astfel vor lucra în acelaşi loc. „
Pot să construiesc în spate birouri în plus. Eu am spus că preiau cu condiţia să păstrez aşa cum este ea, dar fiind a mea, pot să modernizez clădirea actuală iar în spate, pe spaţiul verde, pot să gândesc un proiect unde să mai extind nişte birouri unde să-mi aduc direcţia de proiecte”, a mai spus
Ţurcanu.
Şeful judeţului a mai afirmat că nu ar vedea nici un motiv pentru care colegul din clădire, prefectul Costică Macaleţi s-ar împotrivi unui astfel de transfer întrucât, în principiu, în cazul salariaţilor din Prefectură nu s-ar schimba nimic.
(G.E.)
CITEŞTE:
Fantezii pe bani publici în Palat – Ţurcanu îşi măreşte biroul cu fonduri de la buget - DOCUMENT