Ucrainenii sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Sâmbătă, 20 iulie 2019, în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune specifică, pe timpul căreia, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, județul Botoșani, au fost identificați şi reţinuți doi cetăţeni ucraineni.
Având în vedere că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor și nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi bărbați, cetăţeni din R.Ucraina, având vârste de 21, respectiv 23 de ani. Persoanele în cauză au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățenii ucraineni urmând a fi preluați, în cursul acestei zile, de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza legislaţiei celor două state pe linie de combatere a migraţiei ilegale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024