Ofiţerul de integritate al FRF, Ioan Hurdubaie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că UEFA a comunicat forului de la Bucureşti că există suspiciuni în privinţa a cinci meciuri din Liga a II-a din România, în cazul altor 14 jocuri suspectate rezultatul verificărilor fiind negativ, anunţă Mediafax.
Meci Botoşani – Snagov cu dureri de burtă
"În cele 14 luni de activitate, am solicitat structurii de integritate a UEFA informaţii privind 19 meciuri din Liga I şi a II-a, care au prezentat unele suspiciuni şi ca urmare a verificărilor efectuate ni s-a comunicat că în 14 jocuri rezultatul a fost negativ, în sensul că nu au existat suspiciuni, iar la cinci meciuri rezultatul a fost pozitiv", a spus
Ioan Hurdubaie. Acesta a precizat că trei dintre jocuri s-au disputat în 2010 şi unul în aprilie 2012, fără să precizeze însă care este al cincilea meci în cazul căruia există suspiciuni. Printre acestea se regăseşte şi FC Botoşani – FC Snagov, m meci disputat pe 28 octombrie 2010 şi câştigat de roş-alb-albaştri cu 5 – 0. De la cap la coadă acea partidă a fost una ciudată. Oaspeţii au ajuns abia la ora 21:00 a zilei de vineri, deşi sâmbătă dimineaţă aveau meci, la sosire fotbaliştii de la Snagov păreau euforici, iar după partidă antrenorul a pus înfrângerea drastică şi pe seama faptului că pe unii jucători de-ai săi i-a durut... burta. Mai mult, oaspeţii au beneficiat şi de un penalty, pe care căpitanul lor, V.Dinu, l-a ratat într-un stil cum rar se poate vedea, după ce, practic, i-a dat o pasă portarului advers.
CITEŞTE ŞI:
FAZA ZILEI : FC Snagov a ajuns la Botoşani bătîndu-şi joc de autocar
Antrenor Snagov: Doi dintre jucători au mîncat nu ştiu ce ciorbă şi i-a durut burta
Big Brother de la UEFA pentru pariuri
UEFA foloseşte un sistem de detectare a fraudelor pentru pariuri, care vizează toate întâlnirile din primele două divizii ale asociaţiilor membre, precum şi partidele din competiţiile europene, însumând 29.000 de meciuri ţinute sub observaţie anual. Dacă sunt detectate activităţi suspecte ale pariorilor în cazul unor meciuri, UEFA anchetează imediat situaţiile ivite. Ioan Hurdubaie a afirmat că în 2008 profiturile înregistrate în urma pariurilor s-au ridicat la peste şase miliarde de dolari şi a precizat că Parlamentul European doreşte să interzică pariurile la nivelul echipelor de juniori şi la meciurile din ligile inferioare. Chiar dacă membrii Comisiei de Integritate al FRF nu strâng suficiente probe pentru a dovedi că un meci a fost aranjat pentru pariuri, Hurdubaie a precizat că numele echipelor implicate în partidele suspecte rămân în baza de date a UEFA. "
În astfel de situaţii, Comisia de Integritate include un plan de acţiune: analizarea meciurilor, studierea rapoartelor, audierea arbitrilor, a reprezentanţilor echipelor respective. Dacă din aceste audieri apar alte elemente, atunci sunt chemaţi şi jucătorii implicaţi. După aceea se face un raport final care este prezentat preşedintelului FRF şi UEFA. Chiar şi atunci când nu rezultă probe suficiente, echipele respective, persoanele respective rămân în baza de date a Comisiei de Integritate a UEFA pentru a vedea dacă nu se repetă anumite echipe sau jucători", a explicat
Ioan Hurdubaie, care a precizat că la adresă de mail
[email protected] vor putea fi semnalate partidele aranjate.
CITEŞTE ŞI:
ŞOC : Un meci al FC Botoşani suspectat de UEFA de blat pentru pariuri
„Mafia pariurilor acţionează ca în orice domeniu din România”
Ioan Hurdubaie crede că şi în România se va ajunge la persoane arestate pentru trucarea meciurilor.
"Când se vor aduna suficiente probe, atunci vor fi şi arestări. Cazul din Germania a necesitat ani de zile de muncă până să se ajungă la o arestare. Eu cred că mafia pariurilor acţionează ca în orice domeniu din România", a subliniat acesta. La rândul său, Lucian Ghiţă, membru în Comisia de Integritate, a declarat că forul din care face parte analizează doar cazurile semnalate pentru pariuri. "Mi-am propus când am acceptat această funcţie să pot să mă îmbrac frumos ca la un spectacol de operă şi nu la unul de marionete, unde dirijorii sunt în altă parte. Noi ne ocupăm de pariuri, pentru că restul meciurilor aranjate pentru promovare sau alte rezultate, nu depind de noi, ci de Comisia de Disciplină a FRF", a menţionat
Lucian Ghiţă.
VEZI MAI MULTE IMAGINI DE LA MECIUL SUSPICIONAT DE BLAT:
FC Botoşani-FC Snagov victorie clară FOTOGALERIE