În timp ce numărul elevilor scade dramatic, de la un an la altul, mulți primari s-au încăpățânat în ultimul deceniu pe școli fără viitor din cătune cu puțini locuitori. Așa s-a ajuns la situații greu de crezut, inclusiv la școli închise chiar înainte de recepția lucrărilor.
Pe baza datelor oficiale, în anul școlar 2022-2023, de exemplu, România a avut cel mai mic număr de elevi din ultimii zece ani, cu aproximativ 2.8 milioane de elevi înscriși, iar fenomenul s-a accentuat anul școlar următor.
Situația cea mai gravă este la sate, mai ales în zona de sud și de est a României, acolo unde localnicii fug de sărăcie în alte țări și de multe ori își i-au și copiii după ei. În sate rămân mai ales bătrânii, dar și cei care mai practică încă agricultura, în ciuda secetei și a lipsei de apă. De exemplu, în județul Botoșani, conform statisticilor Inspectoratului Școlar Județean, în ultimii 10 ani, sistemul școlar a rămas fără aproape 4.000 de elevi, scrie adevarul.ro.
În aceste condiții, multe școli din satele Botoșaniului au rămas efectiv fără elevi. În multe comune, a rămas doar o singură școală, unde sunt aduși și puținii elevi rămași prin cătune sau satele componente.
Migrația este principala cauză a fenomenului mărturisesc sătenii rămași.
Localnic, din Socrujeni, comuna Gorbănești
”Nu mai sunt șefu copii! De unde, dacă toți pleacă de sărăcie. Ce să facă aici? Să se chinuie cu animalele? Cu apa? Ăștia tineri au plecat cu tot cu familie, cu copii. Mai ales dacă erau meseriași, au găsit serviciu bun”
Săteancă din Coțușca
”Aici nu este de muncă. Asta este principala problemă. Doar la animale și pământ. Și cu seceta, cu lipsa apei, merge prost. Multă chinuială. Așa că pleacă în afară. Majoritatea tinerilor sunt plecați. Și rămân satele numai cu moșnegi”
Deși statisticile privind scăderea constantă a numărului de elevi, sunt publice și ușor de procurat, iar predicțiile facil de realizat, autoritățile locale din multe comune, cu populație tot mai mică, aruncă banii statului pe școli fără viitor. În comuna Gorbănești, în ultimii 10 ani, s-au construit două școli noi prin Banca Mondială, iar alte două au fost reabilitate constant. Dintre acestea doar una mai rezistă, cu numai două clase de primară.
În satul Bătrânești, cu o populație sub 200 de locuitori, aflată de mai bine de 20 de ani într-o continuă scădere, autoritățile locale au construit două școli, acum aproximativ un deceniu, cu fonduri de la Banca Mondială.
Ambele s-au închis, după numai câțiva ani de funcționare, evident din lipsă de elevi. Prima s-a închis, cea de la Ciornei, cum îi spun localnicii, de pe un deal, greu accesibil.
Localnică
”A fost și școală și grădiniță. Au băgat bani și în toalete și în centrală. Nu a rezistat mult. Să fi fost vreo 5-6 ani”
Cea de-a doua, făcută tot prin Banca Mondială, a rezistat până în 2022, cu o singură clasă de elevi, unde era adunați pe mai multe nivele, școlari de la grupa zero până la a patra. În curte, lângă această școală, situată, chiar la drum, se mai află și sediul școlii mai vechi, prima din Bătrânești. Închisă și aceea, de mulți ani, și transformată în casă praznicală. La Socrujeni, în satul vecin, mai funcționează o școală, mare, cu etaj, cu numeroase săli de clasă.
Clădirea este însă aproape pustie. Învață doar două clase de primară simultane, la parter, plus o grupă de grădiniță. ”Elevi cât să-i numeri pe degete”, spune o localnică.
Cel mai probabil, în maxim doi ani și această școală va fi închisă. Și în școala de la Socrujeni, în ultimii zece ani, deși rămânea fără elevi, s-au investit sume consistente pentru reparații complete plus montarea unui sistem de supraveghere video.
Localnic
”Școală frumoasă, reparată....dar goală! Și curând închisă. Mai sunt două clase acolo, dar cred că-i duce la centru, cu microbuzele. Păcat de clădire. Ce au gândit când au băgat bani acolo, nu știu! De ce nu i-au dus direct la centru”
Ultimele reabilitări majore la școala Socrujeni au avut loc acum patru ani, când în școală funcționau tot numai două clase.
Sunt întâlnite și situații de-a dreptul aberante. În comuna Havârna, din județul Botoșani, o grădiniță, din cătunul Gârbeni, a fost reabilitată, la un an după ce a fost închisă. Mai precis, în 2017, autoritățile au decis să închidă grădinița, din lipsă de copii, iar în 2018 grădinița a fost reabilitată, cu 60.000 de euro, însemnând acoperiș, băi interioare, apă și canalizare.
La Coțușca, școala din cătunul Puțureni, reabilitată cu 180.000 de euro, din fonduri guvernamentale, s-a închis înainte de a fi recepționată. Un exemplu de școli reabilitate după ce au fost închise, sunt cele unități de învățământ din comuna Dănești, Gorj. Încă din 2023, s-a pus problema reabilitări cu bani din PNRR. Autoritățile locale spun însă că vor să dea o altă destinație acestor școli.
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024