Două mașini s-au izbit în urmă cu puține minute pe strada Sucevei după o manevră bruscă efectuată de un conducător auto.
Totul s-a întâmplat în apropiere de intersecția cu bulevardul Mihai Eminescu.
Un Ford se deplasa dinspre Calea Națională spre ieșirea din oraș, iar la un moment dat a virat brusc la stânga pentru a intra la benzinăria OMV.
Surprins conducătorul auto aflat în spatele său într-un VW Golf a frânat dar nu a putut evita impactul deoarece mașina din față intrase pe banda a doua.
În urma impactului, Golf-ul a suferit avarii considerabile în partea frontală în timp ce Ford-ul s-a ales cu stricăciuni în partea din spate.
Din fericire, niciuna dintre persoanele aflate în cele două autoturisme nu a fost rănită. De altfel, ambii șoferi nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice lucru dovedit de etilotest.
În aceste condiții proprietarii celor două autoturisme au hotărât să cadă la înțelegere amiabilă.
Circulația în zonă se desfășoară mai greoi din cauza bucăților de caroserie împrăștiate pe șosea.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile