Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în apropierea localității Zăicești.
În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, dar și două ambulanțe SAJ.
Aceștia au constatat că toate cele trei persoane erau ieșite din mașini.
O femeie, în vârstă de 43 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, dar și un bărbat, în vârstă de 61 de ani, conducătorul auto al celuilalt autovehicul, au fost preluați de echipajele SAJ. Ambii erau conștienți și cooperanți, fiind transportați la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024