Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp în Zona Industrială.
Două femei, în vârstă de 68 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost lovite de o mașină.
Accidentul s-a produs pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp.
La fața locului s-au deplasat ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și una aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
(foto – Radar Botoșani Official)
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile