S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au intervenit în urmă cu puțin timp pentru a stinge un incendiu izbucnit la un utilaj agricol aflat pe un câmp din apropierea localității Dămideni.
La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, stabilindu-se că flăcările au cuprins un utilaj tractat pentru recoltarea porumbului și au pornit de la un rulment defect care s-a supraîncălzit și a aprins materialele plastice, existând pericolul sa se extindă la celelalte suprafațe agricole. Incendiul a fost stins în mai puțin de 20 de minute.
Având în vedere consecinţele pe care le pot avea incendiile asupra mediului înconjurător, vieţii şi a bunurilor, ISU Botoșani recomandă proprietarilor de terenuri agricole și deţinătorilor de utilaje agricole şi de transport, câteva măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor ce trebuiesc respectate pe timpul desfăşurării acestor activităţi :
- În perioada de strangere a recoltei, aprinderea focurilor şi arderea miriștilor şi buruienilor sunt interzise
- Utilajele agricole, precum și autovehiculele de transport ce se vor folosi la recoltare, trebuie verificate din punct de vedere tehnic de către persoane autorizate, înlaturându-se toate defecțiunile care ar putea cauza incendii;
- Autovehiculele care se utilizează în perioada de recoltare, vor fi pregătite în mod special de către deţinători, conform normelor specifice şi instrucţiunilor producătorului;
- Toate tractoarele și autovehiculele folosite la lucrările agricole trebuie să fie dotate cu stingătoare cu praf și CO2 în stare de funcționare.
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Se oprește apa din cauza unor lucrări, vor fi afectate trei străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile