Nici nu a fost aruncată ultima lopată de pământ pe mormântul Mădălinei şi a explodat scandalul dintre cele două familii. Se pare că lupta pentru curatela copilului a început mult mai repede decât te puteai aştepta. Părinţii artistei îl acuză pe soţ că a refuzat s-o ducă pe Mădălina la psihiatru. Ba, mai mult, aceştia motivează că Petru Mircea ar fi ales mersul la vraci în locul tratamentului medical.
De cealaltă parte, familia lui Mircea şi apropiaţii săi au mărturisit, pentru Jurnalul Naţional, că, dimpotrivă, soţul Mădălinei a făcut tot ce se putea face ca s-o convingă pe artistă să meargă la medic. Ei spun că, de fapt, "vracii" au fost preoţi duhovnici. Presiunea celor două familii a adâncit neliniştile şi frustrările profesionale ale artistei. Întâmplările pe care le redăm în continuare explică în bună măsură starea de spirit a cântăreţei, disperarea şi durerea de dinaintea comiterii gestului fatal. În ultimele luni din viaţă, Mădălina Manole a refuzat ajutorul soţului, miruirea preotului, consilierile medicilor. A încercat în permanenţă să îşi ducă la bun sfârşit planul, luându-şi viaţa după două tentative. A recurs la pastile, la diluant şi, în cele din urmă, la otravă.
"...în punctul ăsta, aproape mort!"
Mai 2010.Ionuţ Micu, toboşarul Mădălinei şi prietenul lui Puiu, îşi aminteşte că, încă de acum două luni, artista părea uşor depresivă. "L-am întrebat pe Puiu ce are. Ea mereu se implica în repetiţii. Însă acum era tăcută, retrasă. Îi lipsea cu desăvârşire vivacitatea pe care o observasem la ea. Mădălina era pozitivă, tonică, îi plăcea să intre în dialog cu tine, să râdem unul de altul. Din acel moment nu a mai făcut asta, devenise foarte retrasă. Începuse să evite discuţiile cu cei din jur. Atunci Puiu mi-a spus că îşi menajează vocea. Mi-a spus: «Măi nu, îşi menajează vocea că vrea să apară cum trebuie pe scenă, după atât timp şi cu formaţie live». Însă tot nu mi-a fost suficient, parcă nu ăsta era motivul. Nu am îndrăznit să insist. Ei erau foarte discreţi. Dar probabil Puiu ştia ce se întâmplă cu ea."
Prima tentativă
În luna mai, în perioada penultimei repetiţii a Mădălinei Manole, înainte de lansarea oficială a albumului, la care lucrase mai bine de un an şi jumătate, artista are prima tentativă de sinucidere. Este motivul pentru care decide să îşi amâne lansarea albumului. Aflându-se în presă despre nişte probleme ale artistei, mai exact probleme cu inima, soţul acesteia iese la Pro TV şi face o declaraţie, prin care, indirect, încearcă să se convingă pe el - şi, implicit, pe ea - că lucrurile sunt sub control.
Petru Mircea, mai 2010: "Se simte mai bine, mult mai bine decât acum câteva zile. Ne-am speriat cu toţii, nu am crezut că vom ajunge în punctul ăsta, aproape mort. Ne-am speriat cu toţii, era şi ea speriată, pierdută chiar. Dar s-a întâmplat să avem ajutorul necesar din partea familiei şi din partea unor doctori, prieteni apropiaţi şi am trecut cu bine. Mama, părinţii au venit să aibă grija de ea. Sunt la noi şi ne bucurăm de toată atenţia din partea lor. S-a întâmplat ce era programat să se întâmple, având în vedere cele două căderi din timpul sarcinii pe care, învăluiţi de bucuria naşterii celui mic, nu prea le-am băgat în seamă. Am pus totul pe seama sarcinii. Nu ştim deocamdată ce are, nu avem un diagnostic concret. Cu moralul suntem bine, am luat treaba asta ca pe un lucru bun. Ne-a deschis ochii să avem mult mai multă grijă de noi şi de sănătatea noastră, mai ales acum, de când îl avem pe cel mic lângă noi. Şi uite, din când în când, Dumnezeu îţi mai dă câte o palmă".
Despre episodul din luna mai, Ionuţ Micu ştie de la prietenul său Puiu Mircea că au fost nişte probleme, dat find că au anulat şi repetiţiile. Însă, fiind un om foarte discret, acesta i-a spus că el şi Mădălina vor depăşi momentul.
Ionuţ Micu:"Chiar mă cutremură astfel de lucruri. Să ştii că îţi plânge prietenul şi că nu îl ştii bine?! Mereu îl întrebam: «Măi Puiu, spune-mi ce este?», şi el încerca să se scuze, spunea că nu poate vorbi. În timp, mi-a spus Puiu că Mădălina intrase într-o depresie, dar, uşor uşor, spera să îşi revină. De fiecare dată ţineam legătura la telefon şi prin mail-uri şi în permanenţă Puiu vorbea la plural. Spunea: «Ne revenim, facem, dregem, am plecat încolo, vom face aia, ne însănătoşim». Permanent era la plural. El a încercat cu tot felul de psihologi, psihiatri. Dar din păcate..."
Dacă îi puneai un GPS lui Puiu, se înroşea Bucureştiul
Petru Mircea a menajat-o pe Mădălina până în ultima clipă. A făcut tot ce a fost omeneşte posibil, sperând în sinea lui că iubirea, grija şi ajutorul său şi al familiei, precum şi vizitele la medicii specialişti o vor ajuta pe Mădălina, vor fi de ajuns. Dar nu a fost aşa.
Ionuţ Micu:"Numai eu ştiu cât a tras lângă fata asta. El o menaja vizavi de toate lucrurile care puteau fi denaturate, de cuvintele pe care imediat puteai să patinezi şi din broască să faci maşină de cusut. Mădălinei îi plăcea să fie în lumina reflectoarelor şi a suferit. Puiu s-a ocupat să o ajute. Alerga peste tot. Un an jumate au lucrat la acest album şi, de fiecare dată, erau ca Nastratin Hogea care îşi făcea soba. Unul îi spunea ceva, făcea cum spunea ăla că e mai bine; îi spunea altul, modifica. Făcea exact ca să fie cât de cât vandabil şi să îşi păstreze şi linia ei melodică. Puiu a umblat mult pe la casele de discuri, mult. Dacă îi puneai GPS, se înroşea Bucureştiul. Toţi îi spuneau că nu mai este în tendinţe".
Slujbe speciale pentru blesteme şi minte tulbure
În tot acest timp, conform spuselor prietenului său, Petru Mircea încearcă să o ajute pe Mădălina. Merg timp de o lună chiar şi la o biserică din Bucureşti, timp de patru vineri la rând, ultima fiind chiar cea de dinaintea morţii. Aici, Petru împreună cu Mădălina asistă la o serie de slujbe speciale care se fac vinerea, după canoanele Sfinţilor Ierarhi Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare, slujbe pentru curăţarea de blesteme, minte tulbure, probleme adânci pe suflet. Trei vineri la rând, Mădălina abătută a asistat la întreaga slujbă însă, la final, nu a mers să fie miruită de preot. Mergea doar soţul său, Petru. La un moment dat, o doamnă, în ultima vineri din viaţa ei, văzând-o cât e de abătută, a rugat-o să meargă la părinte pentru a se mirui, pentru a mai schimba câteva cuvinte cu acesta. Preotul îşi aminteşte bine acest episod, întrucât a ţinut-o de mână pe Mădălina, care era foarte pierdută, tremura. A rugat-o să vină la el, să vorbească, să-şi spună oful de pe suflet. A dat din cap, cu privirea în zare, a spus "da" şi a plecat mai departe. Pe drumul ei.
Tentativa de sinucidere cu diluant, nu cu paracetamol
17 iunie. După anularea repetiţiei din luna mai, în urma primei tentative de sinucidere, băieţii au hotărât împreună cu Petru şi Mădălina să se întâlnească la data de 17 iunie. Se aflau la o terasă când Ionuţ Micu primeşte un telefon de la Puiu.
Ionuţ Micu:"Urma să ne întâlnim. Stăteam la o terasă şi îi aşteptam. M-a sunat Puiu plângând şi spunându-mi că Mădălina a încercat să se sinucidă. Că a luat un diluant! A încercat să se scuze, să ne roage să-l iertăm. Nu l-am mai întrebat nimic pentru că plângea, era distrus. Anchetatorii ştiu despre acest lucru, chiar ei m-au întrebat când am dat declaraţie la Parchet".
13 iulie. Trei săptămâni de la acest eveniment. Puiu a programat prima şi ultima repetiţie a Mădălinei cu noua formaţie. Urmau să aibă un concert duminică, la Brăila, la Mall. Băieţii s-au întâlnit cu Puiu în jurul orei 18:00, discutând de-ale lor. Mădălina a ajuns o oră mai târziu, a cântat piesele de pe album, nu a ales nici o melodie specială, însă nu mai avea acelaşi patos şi trăire ca în dăţile trecute. Nu se mai transfigura. Cumva, nu era în apele ei. Au stabilit să se întâlnească la aceeaşi oră, de ziua ei, pentru continuarea repetiţiilor.
14 iulie. La ora 7 jumătate, în dimineaţa zilei următoare, Petru Mircea îşi sună prietenul, plângând în hohote: "Ce mă fac eu acum singur?".
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024