Ultimul cuvînt pentru Daniel Năstruţ

Pentru ultima oară prezent între noi, trebuie să vorbim despre el la trecut…
La pragul dintre două lumi, cea cunoscută nouă şi de-acum cea cunoscută numai lui, luptând cu exerciţiul de reconstituire a segmentelor unei linii frânte, 40 de ani pământeşti, dintre care 12 ani de profesorat, 10 ani lider sindical, 5 ani inspector şi 18 ani aureolaţi de taina sfintei cununii, aşternem puntea cuvintelor noastre peste puntea tăcerii unui om care a lăsat o urmă de neşters în sufletul şi inimile celor ce l-au cunoscut.
Neatins de lumescul cotidian, trăind deasupra vremurilor, purtând blazonul nobleţei intelectuale, s-a dăruit pe sine semenilor, cu generozitate, în dreaptă credinţă, locuind - pur şi simplu - conştiinţele fiinţelor pe care le-a întâlnit:elevi, părinţi, colegi, prieteni.
Neasemuită frumuseţea acestui om, prea iute trecător,  pâlpâire senină de candelă, lumină lină într-o alungare a întunericului, căci întunericul nu este potrivnic luminii, ci doar absenţa ei, sădind bucuria eternă în inimile noastre. Nimic nu e întâmplător, nici glasul Creatorului, la a cărui chemare a răspuns, precum cei aleşi o pot face, în Duminica Tuturor Sfinţilor.
Sub profeticul nume Daniel, se ascunde şi se dezvăluie nouă, deopotrivă, umbra celui care a săvârşit multe dintre cele inaccesibile unui om obişnuit.
S-a născut la Bîrlad, la 22 decembrie 1969, cu trei zile înainte de naşterea Mântuitorului, a urmat cursurile unor şcoli de elită din localitate, fiind absolventul Liceului de profil matematică-fizică „Gheorghe Roşca Codreanu” Bîrlad, apoi timp de 5 ani cursurile Facultăţii de matematică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi.
La 30 mai 1992 s-a căsătorit cu Laura Mirela, cea care avea să-i fie tovarăş de drum până în ultima clipă.  Toamna lui 1993 l-a adus la Botoşani, ca profesor titular pe catedra de matematică de la Liceul Textil. La 10 septembrie 1995 a venit pe lume unicul şi mult-iubitul copil, Maria Daniela, care îşi doreşte să continue drumul atât de sinuos al matematicii, ca vocaţie. A rămas 12 ani la catedră, printre elevi şi colegi, fiindu-le timp de 10 ani lider de sindicat. Pe 9 mai 2005 a fost promovat ca unul dintre cei mai tineri inspectori de matematică, urmând a fi recunoscut în scurt timp la nivel naţional şi judeţean, prin performanţele obţinute rapid. A acumulat într-un timp record diplome de merit, premii pe care puţini reuşesc să le dobândească într-o viaţă. A absolvit un master în management educaţional, a făcut parte din numeroase comisii naţionale şi grupuri de lucru, ca propunător şi evaluator de subiecte pentru evaluările şi concursurile naţionale, coordonând centrul de excelenţă , la nivel judeţean.
În urmă cu trei săptămâni, s-a întors de la Cluj, de la ultima competiţie naţională, intitulată semnificativ ± Poezie, aşa cum credea el că îi este şi viaţa. A plecat din inspectorat pentru un simplu control, care ar fi trebuit să se finalizeze cu o prescripţie medicală. În realitate, a plecat cu premoniţia şi conştienţa faptului că merge pe un drum fără întoarcere. A luptat până în ultima clipă cu imposibilul şi şi-a  dorit să învingă fatalitatea.
Mai avea foarte multe de realizat, dar cel mai important pentru el era copilul, pe care şi-l dorea împlinit. Moartea i-a răpit ultimul surâs, dar nu va reuşi niciodată să ne ia din suflet şi din minte râsul lui molipsitor, pofta lui de viaţă, optimismul, energia debordantă şi puterea de a exista.
Pleacă acum dintre noi omul activ, dascălul pasionat, prietenul şi colegul devotat, unul din generaţia care a contribuit în mod deosebit la înscrierea de pagini luminoase în istoria învăţământului românesc în general şi a celui botoşănean în special. A îmbrăţişat o profesie deloc obişnuită, apostolatul dăscălesc, misiune sfântă, care cere multă jertfă, principala lui vocaţie fiind dăruirea, întrucât pentru a aprinde lumina în sufletele copiilor, trebuie mai întâi ca ea să ardă în sufletul dascălului.
Misiune care cere multă migală, pasiune, răbdare, multă muncă aparent măruntă, însă covârşitoare pentru viitorul destin al copilului, ea a excelat în persoana profesorului Daniel Dănuţ Năstruţ. Munca lui didactică, istovitoare, dar niciodată descurajantă, s-a caracterizat printr-un elan de tinerească dăruire – de altfel, proprie spiritelor mistuite de chemarea irezistibilă a unui ideal. 
Sobru si cumpătat, dar în acelaşi timp vesel, plin de viaţă şi gata oricând să îşi ofere ajutorul colegilor şi semenilor săi, a trecut vertiginos prin viaţă, nu însă fără a sădi în sufletele celor pe care i-a educat, şi nu numai, valorile perene de adevăr, frumos, bine, omenie, moralitate şi credinţă, căutând astfel să împlinească tot ceea ce a învăţat în familie şi în şcoală.
Îi aducem acestui purtător de lumină, prinosul recunoştinţei noastre, şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să-i fie ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată.
Parafrazându-l, a venit rândul nostru să-i spunem “Vă mulţumim că aţi existat!” şi “Suntem mândri că am fost contemporani cu Dumneavoastră”!