Bărbatul aflat la volan a pierdut controlul asupra direcției de mers, apoi s-a izbit frontal în copacul de la marginea drumului.
Polițiștii au fost sesizați prin apel 112, miercuri, cu privire la faptul că pe raza localității Manoleasa a avut loc un accident de circulație.
În urma deplasării la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 48 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autobuz pe drumul național DN24C, direcția de deplasare municipiul Iași-orașul Săveni, pe raza localității Manoleasa, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care intră în coliziune frontală cu un copac de pe marginea părții carosabile.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vouchere de vacanță pentru angajații din școli: Clarificări cerute de la Guvern
Oana Sava
Mar 18, 2025
Fete și băieți de la Clubul Sportiv Școlar, pe podium la competiții – LISTA premiaților
Oana Sava
Mar 18, 2025
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile