Cu toate că în 2010 municipalitatea nu a mai organizat Festivalul Verii, din cauza unor cetăţeni din zona Bazarului nemulţumiţi de zgomotul rezultat, în cursul acestui an, acţiunea va fi reluată. Astfel, evenimentul va avea loc cu certitudine în ultimul week-end din luna august însă deocamdată nu se pot face publice numele artiştilor care vor concerta la Botoşani. Festivalul Verii din acest an va fi organizat de o firmă din Iaşi, care au început deja să se ocupe de problemele legate de desfăşurarea acestuia. „
Ei şi-au manifestat interesul în continuare să vină să organizeze festivalul 100% pe cheltuiala lor. Noi îi ajutăm doar la ce înseamnă locaţie, curent electric, salubritate şi pază, în rest ei îşi asigură absolut totul, formaţie, artificii”, a afirmat
Florin Ghiorghiţă. Viceprimarul municipiului susţine că, deja a primit şi o serie de telefoane de la artişti pentru a confirma evenimentul însă a evitat să spună de cine a fost apelat, pe motiv că respectivii şi-ar mări tarifele solicitate pentru câteva zeci de minute evoluţie pe scenă.
„Ei negociază deja, am discutat deja cu o parte din artişti care m-au sunat, chiar şi cu cei cu scena, le-au făcut deja nişte propuneri, ei negociază la ora aceasta. Sunt artişti care m-au sunat să mă întrebe dacă într-adevăr se face, se realizează, nu pot să vă spune cine, cu după aia ori pleacă, ori cresc preţul. Sunt unii care menţin aceleaşi preţuri de acum doi ani, când nu era criză”, a mai precizat
viceprimarul.