Eveniment rutier petrecut pe drumul județean care traversează comuna Curtești. Accidentul a avut loc în localitatea Băiceni.
La volanul unei autoutilitare marca VW se afla un salariat al societății Agrofarm Serv, care circula dinspre Botoșani. Din spusele oamenilor care locuiesc în apropiere, conducătorul auto circula cu viteză foarte mare. Dn acest motiv, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, a izbit un mal de pământ, după care mașina a fost întoarsă la 180 de grade și proiectată în niște copaci.
”Avea viteză mare. Eu am auzit bubuitura tocmai din casă”, povestea un bărbat care locuia la o casă din apropiere.
La locul accidentului au ajuns echipaje ale Biroului Rutier Botoșani care l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest. A reieșit că acesta avea o alcoole de 1,48/ miligrame alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost urcat în mașina Poliției și a fost transportat la Spitalul Județean pentru recoltare de probe biologice. În zonă a ajuns și șeful său, patronul societății distribuitoare de produse pesticide, sământă și fertilizanți, care și-a pus mâinile în cap când a văzut în ce stare se află mașina. Aceasta era avariată pe partea frontală și cea laterală, iar administratorul societății a solicitat o platformă pentru a o duce la reparat.
(G.E.)
Managerul teatrului pe scenă: Lăsați-mă o clipă să mă uit și să-mi dau seama că nu visez – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Actrița Maia Morgenstern a numit Botoșaniul orașul său de suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Bătaie cu bâta în Centrul Vechi: Un botoșănean, la un pas să omoare un om
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile