Un bărbat de 58 de ani a fost găsit de trecători pe o stradă din Botoșani, zăcând de ore bune pe marginea drumului.
Inițial, echipajul de ambulanță alertat a crezut că are de-a face cu un bărbat care a consumat atât de mult alcool, încât s-a prăbușit pe stradă, neputând să se mai țină pe picioare. Bărbatul vomitase și prezenta semne de epistaxis (n.r.: sângerare pe nas), fapt care în primă instanță confirmase consumul de alcool.
Transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati”, cadrele medicale și-au dat seama că au de-a face cu altceva, posibil chiar cu un atac cerebral vascular (AVC). Bărbatul a fost supus mai multor teste în urma cărora se va stabili diagnosticul pentru ca acesta să poată fi tratat. Dacă se va confirma AVC-ul, este posibil ca trecătorii care au alertat ambulanța să fi salvat o viață, întrucât în aceste cazuri, este nevoie de intervenția rapidă a medicilor.
(C.B.)
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024