Doi bărbați, unul de 33 de ani și altul de 37 de ani, au fost încarcerați ieri în Penitenciarul Botoșani, în urma condamnărilor primite.
Astfel, polițiștii din Mălini, județul Suceava, au primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis ieri de Judecătoria Gura Humorului față de un bărbat de 33 de ani, condamnat la 1 an de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Bărbatul a fost identificat de polițiști la domiciliu, fiind escortat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
În aceeași zi, la ora 14.45, a fost încarcerat la Penitenciarul Botoșani un bărbat de 37 de ani, din comuna suceveană Fundu Moldovei, față de care, la 25 septembrie 2019, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
Persoana condamnată, ce figura urmărită național și internațional și avea cunoștință de emiterea mandatului, s-a prezentat la sediul poliției, fiind escortată și încarcerată la Penitenciarul Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024