În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe bunuri care reprezintă interes în cauză.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 5 iulie 2024 și în data de 12 septembrie 2024, profitând de neatenția victimelor, persoane în vârstă, din municipiul Botoșani, care se aflau în zone aglomerate de pe Calea Națională, ar fi sustras, un telefon mobil și un portofel, prejudiciul cauzat fiind estimat la 1.000 de lei.
La data de 14 octombrie 2024, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză.
Acesta a fost introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de furt.
Șoferul rănit în carambolul de la Baisa a ajuns în mâinile medicilor – STAREA lui
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile