Echipa de medici de la Spitalul Clinic „Dr. I Parhon” Iaşi a efectuat, ieri, 6 iulie, un nou transplant de rinichi , bărbatul care a primit organul se afla în evidenţa spitalului de 15 ani şi făcea dializă de un an şi jumătate. Prelevarea de organe s-a făcut marţi, 5 iulie, prelevându-se de la un pacient rinichii şi ţesutul osos.
Marţi s-a făcut o nouă prelevare de organe la Iaşi de la un pacient aflat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular hemoragic. Mai multe echipe de medici au prelevat rinichii şi ţesut osos după ce familia şi-a dat acordul să doneze organele. Astfel, un rinichi a ajuns la Spitalul „Parhon”, iar celălalt, împreună cu ţesutul osos, au ajuns la Bucureşti, potrivit Ziarului Evenimentul.
„S-a făcut o nouă prelevare, de la un pacient de 46 de ani. S-au prelevat rinichii şi ţesutul osos. Ficatul nu s-a prelevat pentru că nu era bun. De asemenea, s-a tentat şi prelevarea de plămâni, dar, tot aşa, nu erau buni”, a precizat dr. Raluca Neagu, coordonatoarea Centrului de Transplant Hepatic de la Iaşi.
Rinichiul care a rămas la Iaşi a fost transplantat ieri unui pacient de 58 de ani, din Botoşani, care se afla în evidenţa Centrului de Nefrologie a spitalului „Parhon” de 15 ani şi făcea dializă de un an şi jumătate.
Operaţia a durat patru ore şi a fost un succes.
„Este al 19-lea transplant renal de anul acesta şi suntem recunoscători familiei donatorului pentru gestul plin de umanitate. Ne dorim pe viitor să putem face la Iaşi transplant pentru ambii rinichi prelevaţi, nu numai pentru unul, astfel încât al doilea să nu mai plece la Bucureşti”, a declarat medicul specialist nefrolog Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon”.
Citește și: Operaţie în premieră în România pentru o adolescentă de 16 ani din Botoșani
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile