Metodelunor comercianți de a încălca legea se diversifică de la un an la altul și mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă. Dovada vine și de la un botoșănean care și-a pus serios imaginația la lucru înaintea revelionului.
Joi, agenții Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au remarcat comportamentul suspect al unui bărbat de 53 de ani.
Acesta racola persoane care treceau prin zonă, pe care apoi le conducea în incinta unei clădiri din apropiere.
Oamenii legii i-au urmărit de câteva ore traseul și au plecat pe urmele sale. Astfel au descoperit că respectivul ducea oamenii într-un imobil unde avea depozitate articole pirotehnice pe care le comercializa fără drept.
Au fost depistate peste 300 de articole pirotehnice deținute fără drept, în vederea comercializării.
Au fost confiscate, iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru faptele sale.
Bunătăți din Botoșani duse la o expoziție de tradiție din Germania
Oana Sava
Jan 17, 2025
FC Botoșani reia campionatul cu o echipă „grea”: Din păcate nu ne putem alege adversarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Leo Grozavu a semnat cu FC Botoșani un contract pe doi ani și jumătate – VIDEO cu primele declarații
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile