Petrică Manolachi, un bărbat de 37 de ani, a fost găsit nevinovat după aproape 15 ani în care și-a căutat dreptatea.
Tânărul, care în anul 2002 a fost acuzat de complicitate la tâlhărie, a fost achitat vineri după ce statul român a fost condamnat în acest caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Între timp, el a executat 3 ani și 4 luni din pedeapsa de 5 ani de închisoare pe care o primise.
Ieșeanul a fost acuzat că ar fi participat în aprilie 2002 la un jaf comis în casa unei femei de 71 de ani, despre care ştia de la o cunoştinţă că deţine bunuri de valoare. Anchetatorii au susţinut că, în ziua respectivă, Manolachi ar fi sunat la uşa victimei susţinând că strânge fonduri pentru biserică. Când aceasta a deschis, Ghiciuc i-ar fi pulverizat pensionarei spray lacrimogen peste faţă şi ar fi imobilizat-o, iar complicii săi au intrat în casă, timp în care el ar fi rămas de pază pe holul blocului.
„La audieri, poliţiştii m-au întrebat de toate cazuri cu autor necunoscut din zonă. M-au audiat fără avocat, m-au legat cu mâna întoarsă de bancă şi m-au bătut. M-au lovit în spate, la coaste, mi-au smuls părul din cap ca să recunosc, dar ce să recunosc dacă eu nu eram vinovat. Am cerut apoi expertiză medico-legală, dar am fost la IML tot cu poliţiştii care m-au bătut. Odată mi-au cerut bani pentru expertiză, dar eu de unde să le dau dacă eram arestat”, a povestit Petrică Manolachi jurnațiștilor.
Deşi iniţial ceilalţi doi inculpaţi au declarat că tânărul a stat de pază, ulterior au spus că acesta nu a participat la tâlhărie. Mai mult, doi martori, concubina de atunci şi tatăl lui Petrică Manolachi au declarat că în ziua respectivă acesta a mers cu prietena sa să o ducă pe fiica acesteia la grădiniţă, iar apoi a stat casă. Declaraţiile au fost însă considerate subiective de anchetatori.
În august 2012, Petrică Manolachi a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani, iar un an mai târziu, CEDO a constatat că în cazul lui a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi a obligat Statul să-i plătească 3.000 de euro daune morale.
„Nu am dormit luni de zile după ce am ieşit din penitenciar. Ţipam prin somn. A fost greu şi nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut”, mai spune tânărul.
În urma hotărârii CEDO, în aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o cerere de revizuire a dosarului, a desfiinţat deciziile de condamnare a acestuia şi a dispus rejudecarea apelului, iar vineri sentința a fost că ieșeanul este nevinovat.
„Am sperat foarte mult că mi se va face dreptate. Mi-a fost și frică, dar întodeauna am crezut că sunt magistrați care judecă corect”, a declarat Petrică Manolachi pentru sursa citată.
(Sursa: Libertatea)
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024