Un şofer s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să păcălească poliţiştii.
În data de 25 mai 2018, în jurul orei 14.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Valerian C., cetăţean român, în vârstă de 66 de ani, conducând un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în România.
Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră documentele autoturismului, însă poliţiştii de frontieră au constatat că certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numere aparţin unui autovehicul marca Fiat Ducato.
Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că autoturismul marca Peugeot prezentat pentru control avea număr de înmatriculare provizoriu, iar persoana in cauza a montat pe autoturism numerele de înmatriculare care aparţineau unui alt autovehicul, proprietatea sa.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procedat astfel pentru a putea ieşi din ţară cu auto marca Peugeot, care nu avea numere de înmatriculare definitive.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu numere false.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024