Un bărbat în vârstă de 47 de ani eliberat din Penitenciarul Botoşani după ce a stat în jur de 6 ani după gratii a rezistat doar o zi în libertate, potrivit Monitorul de Suceava.
Bărbatul a făcut un scandal monstru în Gara Burdujeni, agresând mai multe persoane, inclusiv un poliţist. Suspectul a ajuns la Secţia de Psihiatrie, după care ieri, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore. Suspectul, Mirel Nicolae Uhliuc, urma să fie prezentat în faţa unui magistrat al Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Mirel Nicolae Uhliuc, domiciliat în Şerbăuţi, are la activ o condamnare pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, victimă fiind soţia sa. După un scandal în familie, bărbatul şi-a îmbrâncit soţia, iar aceasta a căzut cu capul de un corp dur şi a murit. Condamnat la 10 ani de închisoare, bărbatul a obţinut, după mai multe solicitări, eliberarea condiţionată, la Judecătoria Botoşani.
Din ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava rezultă că, în seara zilei de miercuri, după ce a consumat alcool, Uhliuc s-a deplasat în gara din Suceava, unde, intrat la toaletă, a început să facă scandal pentru că nu i s-a permis să fumeze înăuntru. Lucrurile au degenerat în momentul în care îngrijitorul de la toaletă i-a cerut taxa pentru folosirea băii. Individul a devenit agresiv, începând să ameninţe că este puşcăriaş şi că nu plăteşte nici o taxă. Angajatul a cerut sprijin poliţistului de la Serviciul Judeţean Transporturi, aflat de serviciu în gară. Acesta a încercat să-l liniştească pe bărbat, dar nu a reuşit, fiind tras de uniformă şi împins. În timp ce era încătuşat, bărbatul le-a adresat celor doi ameninţări cu moartea, iar în timp ce era condus spre sediul postului de poliţie din gară a încercat să-l lovească pe poliţist, cât şi pe angajatul de la toaletă, ultimul încasând o lovitură. Scandalul a continuat şi în incinta postului de poliţie, în prezenţa mai multor martori, inclusiv doi agenţi de la firma de pază care asigură securitatea în gară. La un moment dat individul a încercat să-l lovească pe poliţist în cap, însă acesta a reuşit să pareze lovitura. Toate persoanele care au fost de faţă au fost ameninţate cu moartea, iar individul a încercat să le lovească. Poliţiştii au chemat la faţa locului o Ambulanţă, pentru a-l transporta pe bărbat la Secţia de Psihiatrie.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024