În cursul zilei de 25 aprilie, în baza unor date şi indicii obţinute prin activităţile informativ-operative, desfăşurate la nivelul Postului de Poliţie Şimoneşti, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, victima fiind o persoană de 36 de ani, din comuna Șimonești.
Fără să fi fost sesizată dispariţia ori vreo faptă de natură penală în legătură cu aceasta, poliţiştii au înregistrat un dosar de cercetare penală în scopul îndeplinirii procedurilor specifice necesare clarificării situaţiei şi verificării suspiciunilor derivate din lipsa oricăror informaţii referitoare la persoana în cauză, pe parcursul ultimilor ani. În aceeaşi zi, în cadrul anchetei au fost obţinute date şi indicii cu privire la posibilitatea existenţei unor fapte comise cu violenţă, din care ar fi putut rezulta decesul femeii, astfel încât cercetările şi investigaţiile s-au extins.
La data de 26 aprilie 2016, o echipă operativă complexă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, a iniţiat şi desfăşurat ample activităţi de cercetare şi investigaţie, căutări, scotociri şi săpături în presupusa zonă a comiterii faptei, un aspect relevant fiind acela al folosirii unui câine poliţist specializat, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
Astfel, au fost descoperite date şi indicii certe cu privire la decesul victimei, precum şi cu privire la identitatea celui suspectat de comiterea faptei, un bărbat de 58 de ani, din comuna Şimoneşti, care a recunoscut faptul că, în perioada anilor 2009 – 2010, pe fondul geloziei și a unui conflict spontan, i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale de la acea vreme, care a decedat la scurt timp, iar el a îngropat-o în apropierea locuinței, după care a plecat în străinătate unde a rămas în majoritatea ultimilor ani, întorcându-se în ţară doar din când în când, pentru scurte perioade de timp. Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de omor, iar cercetările sunt continuate, sub coordonarea şi la dispoziţia procurorului, în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor comiterii faptei urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei şi de concluziile medicului legist, să fie făcută încadrarea juridică a faptei şi să fie propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.
(sursă:transilvanianews)
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024