Cei doi șoferi nu erau băuți.
Accident rutier la Pătrăuți după ce o mașină a derapat din cauza cauciurilor uzate. Vehiculul a ajuns pe contrasens iar acolo a lovit în plin un alt autoturism, care circula regulamentar.
Accident rutier cu un doi răniți și două mașini grav avariate, la Pătrăuți, marți dimineață, pe DN 2.Două persoane au fost rănite și au necesitat îngrijiri medicale la fața locului după care au fost transportate la spital. Mașina care a derapat, în condițiile unui carosabil umed, tratat cu antiderapant, avea pneurile uzate, a transmis DRDP Iași. Răniții sunt cei doi șoferi.
Traficul rutier în zonă s-a desfășurat pe un sens, zeci de minute, scrie Informația Ta.
Șoferul care a produs acest accident rurier este un bărbat de 43 ani, din sat Plopeni, oraș Salcea. Acesta, în timp ce conducea autoturismul marca BMW pe DN 2, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe contrasens. Acolo mașina acestuaia a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Audi, care rula din direcția Rădăuți spre Suceava, condus de un șofer de 33 ani,din comuna Cândești, județul Botoșani.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile