Bărbatul a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție pe care soția sa îl obținuse împotriva lui.
S-a întâmplat pe 1 mai 2024, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 1 mai a.c. a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Botoșani, prin care i se interzicea să se apropie de soția sa, la o distanță mai mică de 200 de metri.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.
A fost prins bețivul zilei! Un botoșănean a bătut recordul la alcoolemie
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Un polițist aflat în timpul liber a scos din trafic un șofer care mergea în zig-zag pe șosea
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Săptămâna protecției civile, marcată la Botoșani: PROGRAMUL activităților
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
ACUM: Importanța sănătății psihice cu psihoterapeutul Cristina Lupașcu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
ACUM: Ședință la Județ, consilierii aprobă banii pentru primării
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile