Un bărbat din Botoșani a cumpărat în 2019 un apartament Iași. Nu bănuia atunci că intră într-o aventură imobiliară fără sfârșit, care va ajunge în instanță.
Procesul se desfășoară la Judecătoria Iași.
Totul a pornit în 2019, când Iulian Popovici, din județul Botoșani, a cumpărat un apartament din cartierul Royal Tower, din municipiul Iași. Vânzător a fost societatea R&R Premium Development SRL, controlată de basarabeanul Ruslan Rotaru, scrie Bună Ziua Iași. Din cauza pandemiei, tranzacția a fost finalizată cu întârziere. Clientul s-a simțit neîndreptățit și a formulat o reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Iași.
„Pe data de 26 martie 2019, am achiziționat de la societatea R&R Premium Development SRL Iași un apartament cu o suprafață de 64,37 mp, cu loc de parcare inclus, în valoare de 69.750 de euro, conform antecontractului din data de 27 mai 2019, urmând ca acesta să fie dat în folosință în luna decembrie 2019. Ca urmare a decalării termenului de predare din diverse motive (inclusiv pandemia), acesta a fost recepționat pe data de 18 mai 2020. Începând cu această dată, am fost amânați cu privire la semnarea contractului și distribuirii locului de parcare, fiind invocate motive de nefinalizare a intabulărilor, lipsa marcajelor parcării, plăcuțe de rezervare etc.”,
se arată în reclamația depusă.
Clientul a fost nevoit să plătească mai mult decât suma prevăzută în contract.
În momentul în care actele ar fi trebuit să fie finalizate, dezvoltatorul a arătat că, în realitate, apartamentul are o suprafață mai mare, arată bzi.ro.
„Pe data de 31 august 2020, am fost informați că, începând cu data de 10 septembrie 2020, ne putem programa la începerea semnării contractelor de vânzare-cumpărare. În momentul în care am cerut programarea la notariat și după ce am transmis către societatea respectivă toate dovezile plăților (cu toate că erau transmise), am fost informat că, în urma măsurătorilor cadastrale, am de achitat o diferență de preț în valoare de 1.396,5 euro, reprezentând 1,33 mp (0,82 mp la spațiu util și 0,71 mp balcon)”,
mai spune bărbatul în reclamație.
Contactat telefonic, clientul a precizat că nu a plătit diferența de preț, dar așteaptă soluția definitivă a autorităților.
„M-am mutat în apartament. Nu pot să mă pronunț până nu există o soluție definitivă din partea Protecției Consumatorilor”,
a precizat Iulian Popovici.
Comisarii de la CJPC au luat în serios reclamația botoșăneanului și au verificat aspectele semnalate. În consecință, a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei.
Acum, dezvoltatorul a contestat amenda la Judecătoria Iași. Următorul termen de judecată este programat pe data de 9 septembrie 2021. Reporterii „BZI” au cerut un punct de vedere dezvoltatorului, dar acesta nu a fost trimis la adresa redacției.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024