Un botoșănean de 59 de ani a fost găsit inconștient printre morminte.
Un botoșănean de 59 de ani, cunoscut ca persoană fără adăpost, a fost găsit inconștient printre mormintele cimitirului din Cajvana,Suceava, având lângă el o sticlă cu spirt. Acesta a fost dus la spital, însă în scurt timp a decedat din cauza hipotermiei și a unui stop cardio-respirator.
La data de 8 februarie 2017, în jurul orei 8.30, polițiștii din Cajvana au fost anunțați telefonic despre faptul că în interiorul cimitirului ortodox din localitate se află un bărbat care este inconștient. Agenții deplasați la fața locului l-au găsit pe una din aleile dintre morminte, pe pământ, pe Dănuț P., de 59 ani, din comuna Durnești, județul Botoșani, cunoscut ca fiind persoană fără adăpost, consumatoare de băuturi alcoolice.
Acesta prezenta semne vitale, însă se afla în stare de inconștiență. Botoșăneanul locuiește fără forme legale pe raza orașului Cajvana, unde lucrează ca zilier la diferite munci în gospodăriile localnicilor. O ambulanță s-a deplasat în locul respectiv, iar echipajul medical i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, după care a transportat-o la Spitalul Municipal Rădăuți, pentru investigații de specialitate.
La aceeași dată, în jurul orei 12.00, Poliția municipiului Rădăuți a fost anunțată de personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți despre la faptul că Dănuț P. a suferit un șoc hipotermic și stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare asupra sa, medicii fiind rezervați cu privire la starea acestuia de sănătate. În acest caz nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracțiuni.
Cel mai probabil, botoșăneanul și-a pierdut cunoștința în urma consumului excesiv de alcool, în locul în care era căzut fiind găsită o sticlă în care se afla lichid de culoare albastră, cel mai probabil spirt sanitar. In aceeași zi de 8 februarie 2017, în jurul orei 21.40, polițiștii au fost anunțați de medicii spitalului din Rădăuți că la ora 21.20 a survenit decesul lui Dănuț P., cauza fiind „stop cardio-respirator ireversibil și hipotermie”. În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”. (Sursa: Obiectiv de Suceava)
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024