Un botoșănean s-a dat în spectacol în timpul unei curse cu avionul.
Cristian Ioan Străchinaru (31 de ani), urmărit internațional pentru furt calificat, a fost reținut de autoritățile italiene și va fi extrădat în România.
Pe 3 noiembrie, în timpul unei curse Ryanair de la Bruxelles, Belgia, spre Malta, Cristian Străchinaru, beat fiind, s-a luat la bătaie cu mai mulți pasageri. Din cauza scandalului, care a escaladat rapid, piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență la Pisa, Italia, cel mai apropiat aeroport. Un pasager a filmat bătaia cu telefonul mobil, iar imaginile au fost preluate de presa internațională, în special de tabloidele britanice, care au tratat pe larg incidentul.
La aterizare, scandalagiul a fost interogat de poliția italiană. S-a aflat, astfel, că Străchinaru este dat în urmărire internațională de autoritățile române, având de executat cinci ani de închisoare pentru furt calificat. El urmează, acum, să fie extrădat în România.
Cristian Ioan Străchinaru este din satul Manolești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani. El are, în acest moment, trei condamnări pentru furt, primele două cu suspendare, iar ultima, din 29 iulie 2016, cu executare. În pușcărie n-a ajuns, însă. A fugit în Belgia, la Bruxelles, de unde postează regulat poze pe rețelele de socializare, în ciuda polițiștilor care îl caută de luni bune prin toată Europa.
În fapt, Cristian Străchinaru este o cunoștință veche a autorităților din Botoșani. Pe lângă spargerile comise la mai multe societăți comerciale din județ, el a mai fost implicat într-un scandal care a culminat cu înjunghierea unei femei.
În urmă cu patru ani, relatează presa locală, Cristian Străchinaru s-a luat la bătaie cu un vecin, în Cimitirul Pacea, din Botoșani. Cei doi nu s-au înțeles în privința împărțelii pomenii pe care au primit-o cu ocazia sărbătoririi Înălțării Domnului, așa că și-au împărțit pumni și picioare. În timpul scandalului, o femeie în vârstă de 56 de ani, chiar mama lui Străchinaru, a fost înjunghiată cu o șurubelniță.
Bătaia din cursa Ryanair a pornit în momentul în care Cristian Străchinaru sau unul dintre amicii care îl însoțeau a lovit o femeie în vârstă, pe motiv că și-a schimbat locul în avion, povestesc martorii oculari.
Ulterior, doi belgieni ar fi sărit în apărarea femeii, iar spiritele s-au încins, totul culminând cu o bătaie generală. O stewardesă a fost și ea lovită în timpul altercației.
Piloții s-au văzut nevoiți să aterizeze de urgență la Pisa, unde au cerut intervenția polițiștilor. Cristian Străchinaru va fi extrădat în România pentru executarea celor cinci ani de închisoare. De asemenea, el și complicii săi vor trebui să plătească companiei Ryanair pagubele provocate de aterizarea neprevăzută la Pisa, în valoare de câteva mii de euro. (Sursa: România Liberă)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024