Botoșăneanul a plecat în Italia să spele vase într-o vară, iar în scurt timp a ajuns ajutor de bucătar și chef într-un restaurant pentru 300 de persoane.
Ovidiu Cheabac este în prezent instructor de pizza și membru în juriile internaționale de bucătarie.
„Farfuria este pânza albă care oferă maestrului bucătar sau artistului culinar spațiul necesar exprimării personale, redării și schițării compozițiilor creative, asigurând sprijinul necesar imaginației acestora, filosofiei lor. Farfuria este cea care le permite să țeasă povestea lor epicureană, alături de aspectul care încântă toate simțurile“, acestea sunt cuvintele cu care renumiţii bucătari Jacques&Laurent Pourcel îşi încep cartea „Viziuni gurmande“.
Poate fi oricine maestru în arta culinară? Ovidiu Cheabac spune că da! Îți trebuie multă pasiune și curaj, pentru că foarte mulți renunță la cel mai mic eșec.
„Eu cred că dacă faci ceva, atunci ori faci bine, ori nu o faci. Am început să învăț, să particip la campionate, să exersez în fiecare zi. Aș putea spune chiar că am investit în mine și așa am ajuns să fiu instructor de pizza pentru asociați din Italia, dar chiar și pentru statul italian sau să fiu membru în juriile internaționale de bucătarie. Chiar dacă ai făcut o şcoală cu un alt profil profesional, ca mine – am absolvit Liceul cu program sportiv din Botoşani, profilul lupte greco-romane –, oricine poate ajunge sus cu pasiune şi devotament“, este crezul lui Ovidiu Cheabac.
Însă, ne mai mărturiseşte acesta, cea mai mare dorinţă a lui este să împărtăşească cunoştințele şi pasiunea lui în România. El îşi doreşte ca, în acest an, să deschidă o şcoală de pizza în ţară, apoi de bucătărie şi cofetărie.
„Chiar dacă am câţiva elevi pe care îi instruiesc în privat şi au ajuns să câştige şi campionate internaţionale de profil, vreau să fac mai mult pentru toţi cei care vor să practice această meserie“, spune chef Cheabac, care a plecat din ţară şi a învăţat tehnicile avansate de pizzerie în Italia, prin Agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă din Rimini.( Sursa: România Liberă)
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024