Polițiștii au organizat o acțiune pentru verificarea respectării normelor rutiere.
Miercuri, 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc și verificarea respectării normelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 92 de persoane, au fost controlate 20 de autovehicule și au fost efectuate 5 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.905 de lei.
Totodată pentru abaterile înregistrate la regimul rutier, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile