Mai mulți botoșăneni veniți din Italia se află în carantină la Tabăra ”Codrii de aramă! de la Agafton, iar primele nemulțumiri au început deja să apară.
Sub protecția anonimatului, un bărbat aflat în carantină în tabăra de la Agafton ne-a contactat reclamând faptul că vineri dimineață i s-ar fi dat de mâncare două ouă stricate.
Bărbatul susține că toți cei aflați în carantină nu au voie să părăsească camera. Se conformează acestei reguli, însă crede că ar trebui să se asigure condiții minime de supraviețuire, criticând că în acel loc nu ar fi nici măcar apă caldă.
„Condițiile sunt cam deplorabile aici, la Agafton. Eu înțeleg că trebuie să stăm în carantină, dar chiar așa, în bătaie de joc?! Ne-au adus astăzi (n.r. vineri) două ouă stricate, ce să mănânc eu azi? Le am aici, nu îmi venea a crede”,
a susținut bărbatul.
El s-a adresat și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC). Contactat telefonic, comisarul șef Mirel Rogalschi a declarat că respectivul bărbat a fost îndrumat să sune la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Ca atare i s-a dat și un număr de telefon unde să se adreseze.
Reporterul Botoșăneanul a solicitat și un punct de vedere de la DSP pe care îl vom reda imediat ce îl vom primi. Precizăm că, potrivit politicilor naționale, toate solicitările reprezentanților mass-media legate de subiectul coronavirus sunt transmise doar prin e-mail.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Încă un post scos la concurs în Spitalul Județean „Mavromati”: CARE sunt cerințele obligatorii
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Avertisment pentru primari sau șefi de instituții să-și scoată toate salariile la vedere
Gabriela Erdic
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Aproape 600 de botoșăneni și-au găsit loc de muncă în ultimele două luni prin AJOFM
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Se caută director economic la Consiliul Județean Botoșani: LISTA locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile