Un conducător auto a avut un comportament suspect la semnalele de oprire ale polițiștilor botoșăneni.
S-a întâmplat în cursul zilei de ieri.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, in timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 294, în comuna Dângeni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat și a schimbat brusc direcția de deplasare, mărind viteza.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar în aproximativ un kilometru s-a reușit oprirea sa.
A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Dângeni.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată din luna ianuarie anul acesta.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Raluca Turcan cade din nou în picioare, este șefă pe la deputați
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Cum să integrezi treningul în ținutele urbane
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Organizarea grădinii: află cele mai bune practici și recomandări de la experți
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Doina Federovici prinde o funcție de conducere și în noul Senat
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Cum să alegi o baterie auto performantă și durabilă pentru mașina ta
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile